Buletin informativ 17.09.2009

Miercuri, 16 septembrie a.c., echipele de intervenţie din cadrul subunităţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au aplicat în Constanţa, Eforie, Medgidia şi Hârşova 15 sancţiuni contravenţionale a căror valoare totală este de 3.100 de lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în baza Legii nr. 61/ 1991, modificată, privind încălcarea normelor de convieţuire socială, tulburarea liniştii publice, provocarea şi participarea efectivă la scandal, pentru injurii, semne obscene.

Cine pleacă la plimbare...

Miercuri, 16 septembrie a.c., ora 12.30, Carmen G. de 49 de ani din Topraisar se afla pe peronul Gării C.F.R. Constanţa şi a fost surprinsă de jandarmi în momentul în care adresa injurii şi cuvinte jignitoare unei alte femei, aflate pe o bancă în apropiere. Persoana în cauză a declarat că s-a enervat, pentru că doar ce se ridicase de pe locul respectiv, a plecat la un chioşc, iar când s-a întors a găsit banca ocupată. Jandarmiii i-au aplicat o amendă de 200 de lei. Pentru fapte similare, au mai fost sancţionaţi pe faleza de la Eforie Gheorghe M., de 44 de ani din Slobozia (300 de lei) şi în Autogara Sud Constanţa - Elvis E. de 29 de ani din Botoşani (200 de lei).

Au jucat „bătuta" în faţa cârciumii

Miercuri, 16 septembrie a.c., ora 22.30, jandarmii aflaţi în patrulare pe strada Podgoriilor din Medgidia, au intervenit pentru aplanarea unui scandal izbucnit între doi bărbaţi, în vecinătatea unui bar. Lucian B., de 29 de ani şi Bogdan R., în vârstă de 25 de ani au fost calmaţi în cele din urmă şi au declarat că s-au luat la ceartă pe motiv că primul dintre ei a fost refuzat de celălalt şi nu a mai primit încă „un rând" de băutură, pe motiv că era deja „luat". Prin urmare, Lucian B. A fost amendat cu 500 de lei, iar Bogdan R. S-a ales cu o sancţiune în valoare de 300 de lei, pentru provocare şi participare efectivă la scandal.

Comerţ ambulant sancţionat de jandarmi

Jandarmii din Medgidia şi Hârşova au desfăşurat miercuri, 16 septembrie a.c. acţiuni de depistare şi sancţionare a comerţului neautorizat. Astfel, pe strada Independenţei din Medgidia a fost surprinsă Beti B., de 32 de ani, care oprea trecătrorii din zonă şi încerca să le ofere spre vânzare 10 seturi de pilote şi feţe de pernă. Luată la întrebări, femeia nu a putut prezenta documente de provenienţă a mărfii. În plus, nu deţinea nici autorizaţie de comercializare a mărfii. Prin urmare, a fost sancţionată cu 1.000 de lei, iar bunurile au fost indisponibilizate în vederea confiscării. O sancţiune similară a încasat şi Aurica A., de 42 de ani din Hârşova, găsită la vânzare cu diverse articole de îmbrăcăminte în piaţa din localitate. Dealtfel, jandarmii recent înfiinţatei Grupe de Supraveghere şi Intervenţie din oraşul de pe malul Dunării vor pune accent pe astfel de acţiuni şi în perioada următoare.

Pentru un plus de siguranţă, Jandarmeria Română sfătuieşte cetăţenii să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, cu scopuri obscure.

Deasemeni, se poate apela non-stop numărul unic de urgenţe 112.

COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Trei victorii în trei meciuri, iar voleibalistele Under-17 s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 827

Volei. Miercuri, 10 aprilie 2024 CSM Constanța - Steaua, al doilea meci al întâlnirii din play-off

10 Apr 2024 614

Volei Fetele de la CSM Constanța au învins cu 3-0 Știința Bacău și în al doilea meci (GALERIE FOTO)

24 Mar 2024 847

CSM Constanța Voleibalistele, înfrângere pe terenul CSM Târgoviște

16 Mar 2024 954

Volei Eșec pentru CSM Constanța în confruntarea cu Rapid București (GALERIE FOTO)

10 Mar 2024 721

CSM Constanța Voleibalistele au trecut de FC Argeș în minimum de seturi (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Mar 2024 988

CSM Constanța Volei Echipa feminină Under-17, dublă victorie cu ACS Champions Sibiu, fără să piardă vreun set (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 941

Victorie și calificare în play-off pentru voleibaliștii de la CSM Constanța (GALERIE FOTO)

25 Feb 2024 642

CSM Constanța Volei „The Killer Kid“! Tânărul David Dinculescu, una dintre revelațiile sezonului în Divizia A1 (GALERIE FOTO)

18 Feb 2024 1438

UPDATE. Volei CSM Constanța a condus la seturi campioana României, Volei Alba Blaj, care s-a impus, în cele din urmă (GALERIE FOTO + VIDEO)

17 Feb 2024 1358

Voleibalistele de la CSM Constanța, înfrângere cu CS Dinamo București (GALERIE FOTO)

07 Feb 2024 804

Volei Cadetele CSM Constanța, pe primul loc în Seria Elită, cu victorii pe linie. Ultimele două - la Lugoj! (GALERIE FOTO)

05 Feb 2024 1126

CSM Constanța Voleibalistele au învins în minimum de seturi Știința Bacău. Băieții au condus în deplasare campioana Arcada Galați (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 1099

Voleibalistele de la CSM Constanța au pierdut meciul cu CSM București. „Plusul de experiență a făcut diferența“ (GALERIE FOTO)

01 Feb 2024 891

"Încă nu realizez că am câştigat primul meu titlu de Mare Şlem“ Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner a câştigat trofeul la Australian Open

29 Jan 2024 649