Buletin informativ

În acest sfârşit de săptămână, echipaje de jandarmi, împreună cu specialişti ai Compartimentului de Prevenire şi Combatere a Crimnalităţii, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, au desfăşurat o serie de acţiuni în staţiunea Mamaia, pentru descoperirea şi sancţionarea faptelor antisociale.

Astfel duminică, 16 august a.c., ora 02.30, jandarmiii aflaţi la poarta de acces a unui club din staţiune au descoperit în poşeta unei tinere, în urma unui control sumar, o pungă de plastic în care se afla o substanţă vegetală de culoare-verde gălbui (3 gr.).

Tânăra în cauză, Ileana A., de 24 de ani, urma să intre în club într-un grup de trei persoane, din care mai făceau parte Mădălina Nicoleta A., de 21 de ani şi Mircea Maximilian P., în vârstă de 22 de ani, toţi din Olteniţa (Călăraşi).

Cele două tinere au afirmat că plicul descoperit asupra lor conţine marijuana, fiecare dintre ele susţinând că marfa aparţine celeilalte.

Prin urmare, tinerii au fost conduşi la sediul Poliţiei din Mamaia, pentru continuarea verificărilor. În cauză, au fost întocmite actele premergătoare, exiastând suspiciuni pentru comiterea faptei de deţinere de substanţe interzise. Dosarul a fost predat Biroului Teritorial D.I.I.C.O.T. Constanţa

COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 421

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 529

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 551

Bărbat decedat pe plaja din Mamaia. Salvamarii fac apel la responsabilitate! (VIDEO)

28 Apr 2024 572

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1269

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 521

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 744

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 646

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 542

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 637

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 374

Dosarul Mineriadei Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare – a refuzat să dea declarații

26 Apr 2024 470

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1215

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 440

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 608