Prefectul judetului solicita amenjarea adaposturilor pentru persoanele expuse inghetului 09.01.2009

COMUNICAT DE PRESĂ de la Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa

Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa a intervenit pentru limitarea numărului de decese datorate hipotermiei, înregistrate în ultima perioadã de timp în întreaga ţară şi pentru aplicarea măsurilor stabilite la nivelul Ministerului Sănătăţii Publice prin adresa cu nr. 130/6.01.2009  transmisă Autorităţilor de Sănătate Publică din ţară, pentru a fi luate masurile necesare în perioadele de timp în care condiţiile meteorologice sunt nefavorabile.

Având în vedere faptul că  în perioada  25.12.2008-05.01.2009 la nivelul judeţului Constanţa s-au înregistrat  decese datorate hipotermiei, Prefectul judetului Constanţa, Dănuţ Culeţu, a solicitat primarilor municipiilor şi oraşelor din judeţ să identifice şi să amenajeze cu strictul necesar adăposturi unde să poată fi dirijate pe timp de noapte cazurile sociale (persoanele) care nu necesită acordarea de asistenţă medicală şi care nu dispun de un adăpost.

Aceste sarcini au fost comunicate în regim de urgenţă primăriilor care vor trimite  la Autoritatea de Sănătate Publică Constanţa informări asupra măsurilor luate şi a cazurilor deosebite apărute în vederea întocmirii sintezelor  la nivel de judeţ.

De asemenea, Inspectoratului de Poliţie al judeţului Constanţa şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi li s-a solicitat să acorde sprijinul necesar pe toată perioada friguroasă şi să asigure o bună colaborare în judeţ cu reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică Constanţa şi ai autorităţilor locale pentru prevenirea şi limitarea efectelor negative ale frigului asupra populaţiei.

,,Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa va asigura monitorizarea acţiunilor pe toată perioada  rece şi va asigura coordonarea şi colaborarea între factorii implicaţi, prin intermediul Compartimentului pentru Situatii de Urgenţă", a declarat Prefectul Judeţului Constanţa, domnul Dănuţ Culeţu.

Conform informării primite astăzi de la Centrul Meteorologic Dobrogea, în intervalul 09.01. - 10.01.2009 ora 08,00, vremea va fi deosebit de rece, geroasă, cerul va fi variabil, în special în nord şi est, unde vor fi condiţii de ninsoare slabă. Temperatura maximă se va situa între -6 şi -2 grade iar cea minimă între -12 şi -6 grade.

BIROUL DE PRESA

tel. 0732/640000

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Techirghiol, județul Constanța In memoriam Jean Constantin, un nume sacru al actoriei autohtone

26 May 2024 604

Teatrul românesc în doliu! Un mare actor s-a stins din viață la o zi după ce și-a serbat onomastica

22 May 2024 974

Personalități Constanța Emil Sassu, actorul devenit „fiu adoptiv” al scenei pontice

20 May 2024 729

Un celebru și îndrăgit actor s-a stins din viață. "A fost cea mai bună, cea mai spirituală şi iubitoare fiinţă umană"

08 May 2024 1143

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

05 May 2024 799

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 410

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 331

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 2123

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1902

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 734

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 1104

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 710

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 733

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1166

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 1074