Comunicat - PE URMELE EROILOR

Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”, Subfiliala Mangalia, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război din România – Filiala Mangalia, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Complexul Cultural “Callatis”, cu sprijinul Primariei Mangalia, au organizat sâmbătă 15 iunie a.c., o excursie cu autocarul pe traseul Mangalia-Tecuci-Mărăşeşti.
Obiectivul principal a fost reînvierea unor clipe din frământata istorie a poporului nostru, respectiv cele care au amintit de glorioasele lupte din vara anului 1917, când deviza bravei armate române a fost „PE AICI NU SE TRECE!”
În Tecuci,  un sprijin deosebit l-au acordat cei din conducerea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, respectiv dl Doru Paraşcan, directorul muzeului din localitate, şi dl Stănilă Cristian, dir. adj. al Şcolii Nr. 11, „Iorgu Iordan”. Explicaţiile ultimului, la „Monumentul Cercetaşului Român” (unic în Europa!), au fost ascultate cu interes de mangalieni.
La „Mausoleul” din Mărăşeşti, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Mangalia, după intonarea Imnului de Stat de către întreaga asistenţă, au depus o coroană de flori la mormântul generalului Ieremia Grigorescu, aflat chiar în incintă, simbol al jertfei celor care au făcut România Mare. Cu această ocazie, dl veteran de război Gh.-Al. Rădeanu a cântat o doină despre suferinţa  unui copil de trupă, orfan.
În continuare, oprindu-se la o mănăstire, au aprins câte o lumânare pentru sufletele celor „îngemănaţi cu glia”.
Din grup au făcut parte câştigători ai concursului „Eroul din familia mea”  (iniţiat de către dl col. (r) Remus Macovei, preşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Constanţa), colegi de-ai lor şi cadre didactice de la şcolile şi liceele din oraş, membri ai Asociaţiei Naţionale a Veteranilor, având ca preşedinte pe dl col. (r) Alecu Crudu, membri ai A.N.Cultul Eroilor-„Regina Maria” Mangalia, avându-l ca preşedinte pe dl prof. Emil-Corneliu Ninu.
Aceeaşi bucurie a împărtăşit-o, cu această ocazie, şi un grup de elevi însoţiţi de către dna prof. Tatiana Lascu, veniţi din localitatea natală, Căpreni, jud. Gorj, pentru a cinsti memoria eroului NINU I. Constantin, declarat „cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Mangalia”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 948

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 689

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 992

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 521

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1697

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2140

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9529

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 568

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6744

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 535

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 545

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3792

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 624

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1062

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2697