Criza din Cipru şi semnale pozitive din SUA Dolarul american - câştigător în faţa monedelor din UE

 
În luna martie, Dolarul american are un plus de încredere din partea investitorilor, apreciindu-se semnificativ față de monedele din UE.
De la începutul lunii curente şi până la 26 martie, Euro a scăzut cu aproximativ 1,5% comparativ cu Dolarul american, iar evoluţia majorităţii monedelor din UE a exprimat, în general, în acest interval de timp, aceeaşi reacţie a investitorilor; Forintul şi Leul au marcat cele mai mari deprecieri faţă de moneda americană: Forintul a scăzut cu 4,7%, iar Leul cu 2,8%. În intervalul 1-26 martie, comparativ cu Dolarul american, Zlotul polonez a scăzut cu 2,3%, Coroana cehă cu aproape 2%, iar alte monede din UE s-au depreciat, la rândul lor, in diferite proporții mai mici de 2%; Lira Sterlină a încheiat intervalul cu o valoare aproape egală cu cea de la deschiderea acestuia.
Creşterea dolarului american a avut loc pe fondul unor rezultate pozitive ale economiei americane din ultima vreme (în ceea ce priveşte piata muncii, sectorul imobiliar etc). „În acelaşi timp însă, aprecierea monedei americane în raport cu Euro a exprimat reacţia pieţei la criza din Cipru şi efectele asupra monedei unice europene. Nu cred că putem încă să estimăm efectele pe termen mediu şi lung ale acestei crize; „actorii” săi au ieşit „șifonaţi” atât din cauza situaţiei în care s-a ajuns în Cipru (cu magazine la limita de a fi aprovizionate, populaţia şi firme fără cash etc), cât şi ca urmare a precedentului creat prin taxarea unor depozite bancare”, a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
De la începutul anului şi până la 26 martie, Forintul a scăzut cu cca 7,2% faţă de USD, iar variaţiile din interiorul intervalului au fost chiar mai mari, marcând cea mai mare depreciere a unei monede din UE comparativ cu moneda americană. „Guvernul de la Budapesta anunţă din când în când acţiuni sau măsuri cu elemente de „surpriză” pentru UE, organismele şi pieţele financiare, iar efectele întăresc evoluţia Forintului într-o direcţie sau alta, atât comparativ cu Euro, cât şi cu Dolarul american. Dacă vorbim doar din perspectiva investitorilor, o volatilitate mare aduce în general cu sine bune perspective de profit celor care înţeleg direcţia în care se va mişca piaţa”, a precizat Victor Safta.
În 2013, până pe 26 martie, comparativ cu Dolarul american, Lira Sterlină a scăzut cu cca 6,6%, Coroana cehă și Zlotul polonez cu cca 5,2 %, iar Leul a scăzut cu aproximativ 1,8%; Euro s-a depreciat în această perioadă cu cca 2,5% față de Dolarul american.
În contextul actual, este greu de întrevăzut o corecţie majoră a Euro sau a celorlalte monede din UE faţă de USD; ca şi evoluţii economice în următoarele luni, este mult mai probabil ca o serie de indicatori americani să îşi continue parcursul favorabil, în timp ce o serie de ţări din UE şi mai ales zona Euro nu întrevăd încă relansarea economică, iar modalităţile de rezolvare a unor eventuale crize devin "creative" într-un sens "sensibil" pentru investitori, după cum s-a văzut recent", a arătat Victor Safta.
 
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Info Noble Securities
In 2012, grupul financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding a facut primul pas in Romania, deschizand sucursala locala a firmei de brokeraj Noble Securities.
Getin Noble Bank Group of Companies detine banci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investiţii, companii de consultanţă financiară şi imobiliară, leasing şi asigurări. La rândul său, Getin Holding deţine bănci, companii de leasing şi asigurări, precum şi alte companii în domeniul financiar în Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi România. În 2011, Getin Noble Bank a realizat un profit net de 230 milioane EUR, iar Getin Holding a obţinut un profit net de 250 milioane EUR. Getin Noble Bank Group of Companies şi Getin Holding sunt grupuri de origine poloneză, “înrudite” ca business şi acţionariat majoritar. Acţionarul majoritar al celor două grupuri este omul de afaceri Leszek Czarnecki, Doctor în Ştiinţe Economice.
Casa de Brokeraj Noble Securities este reglementată şi autorizată de organismul de profil din Polonia, iar filiala din România va opera inclusiv sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Tranzacţiile se realizează prin intermediul platformei Noble Markets, care oferă peste 200 de instrumente financiare: perechi valutare, acţiuni, indici bursieri şi mărfuri. Prin platforma Noble Markets se realizează tranzacţii în marjă (maxim 1:100); astfel, se pot realiza tranzacţii cu o valoare mai mare decât suma alocatat. Atunci când se tranzacţionează în marjă, se utilizează efectul de levier , care amplifică atât câştigurile, cât şi pierderile potenţiale: o marjă de 1% (1:100) permite realizarea unei tranzacţii de 1.000 EUR blocând în contul de tranzacţionare doar 10 EUR (1000 EUR*1%). Detalii despre contul minim, instrumente şi strategii de tranzacţionare pe www.noblemarkets.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 864

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 647

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 963

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 496

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1646

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2092

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9370

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 564

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6683

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 533

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 535

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3784

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 621

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1059

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2692