ZIUA MONDIALĂ A METROLOGIEI 2013

20 mai este Ziua Mondială a Metrologiei, când sărbătorim semnarea Convenţiei Metrului în 1875. Acest Tratat a pus bazele unui sistem mondial de măsurare coerent.
Tema din acest an vizează Măsurările în viaţa cotidiană. Constatăm cu surprindere că, în cursul unei zile obişnuite, frecvent avem de-a face cu măsurări de tot felul: fie că este vorba despre timp, când achiziţionăm hrană sau produse, când alimentăm maşina cu combustibil sau când verificăm tensiunea arterială.
Aceste activităţi, dar şi nenumărate alte sarcini din viaţa noastră cotidiană, necesită măsurări exacte, de un fel sau altul, care sunt considerate astăzi absolut fireşti. Nu este de mirare, deci, că majoritatea oamenilor nu ştie că, undeva, în spatele ei, există o comunitate mondială a metrologiei, ştiinţa măsurării, al cărei rol este să se asigure că totul funcţionează corect. Cu toţii depindem de această comunitate şi de felul cum ea îşi face datoria.
În lumea întreagă, institutele naţionale de metrologie fac să evolueze în permanenţă ştiinţa măsurării prin dezvoltarea şi validarea unor noi tehnici de măsurare la toate nivelele. Ele participă la comparări coordonate de Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi (BIPM) pentru a asigura fiabilitatea rezultatelor măsurărilor la nivel mondial.
Numeroase mijloace de măsurare fac obiectul legii sau se supun controalelor regulate; este cazul balanţelor folosite de comercianţi pentru cântărirea produselor într-un magazin, al instrumentelor pentru măsurarea poluării mediului înconjurător sau al contoarelor care permit facturarea energiei. Organizaţia Internaţională de Metrologie Legală (OIML) elaborează recomandări internaţionale al căror obiectiv este alinierea şi armonizarea cerinţelor pentru aceste tipuri de instrumente la nivel mondial.
Ziua Mondială a Metrologiei recunoaşte şi celebrează contribuţia acestor oameni care lucrează în organizaţii interguvernamentale şi naţionale de metrologie spre binele şi în folosul comunităţii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 478

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6062

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 513

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 512

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3765

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 606

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1028

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2655

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3650

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 438

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1120

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 980

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 664

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 5366

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1194