IPP cere Senatului reluarea dezbaterilor privind Legea ANI

COMUNICAT DE PRESĂ

IPP cere Senatului reluarea dezbaterilor privind Legea ANI

Bucureşti, 6 mai 2010 ■ Institutul pentru Politici Publice (IPP) îşi manifestă dezamăgirea cu privire la modul în care Senatul României a tratat ieri problema funcţionării Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). IPP cere Senatului să nu mai amâne dezbaterea asupra noii Legi de funcţionare a ANI. Tergiversarea dezbaterii proiectului legii de funcţionare a Agenţiei poate afecta situaţia României în contextul apropiatului Raport de ţară asupra justiţiei.

Cerem reluarea de urgenţă a dezbaterilor din Senat pe marginea proiectului de lege, cu atât mai mult cu cât varianta adoptată săptămâna trecută în Camera Deputaţilor conţine o serie de prevederi care trebuie substanţial îmbunătăţite. De asemenea, solicităm Senatului să remedieze gravele restrângeri asupra  dreptului fundamental la informare a oricărui cetăţean român. Precizăm că  Institutul pentru Politici Publice va înainta o serie de propuneri concrete de amendare a proiectului de lege pentru funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Institutul îşi manifestă dezamăgirea legată de inconsecvenţa în cadrul procesului legislativ, din moment ce acelaşi proiect de lege a fost votat în Camera Deputaţilor iar la Senat, cele 2 Comisii reunite în şedinţă comună (Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi alături de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări)  s-au folosit de pretextul nepublicării Deciziei nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a anumitor articole din Legea nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate în Monitorul Oficial şi astfel au votat suspendarea dezbaterilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 399

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 436

OMD Municipiul Tulcea a lansat noul brand turistic al orașului - Tu și Tulcea! (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 408

Legături cu fostul cuplu Petcu-Dospinescu Modificări în acționariatul Sterani Lounge SRL, firmă expropriată de municipalitate pentru amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 495

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 376

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 541

Eurostat Prețul pentru energie în România, printre cele mai mici din UE

26 Apr 2024 263

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 552

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 351

Festivalul Hustle 2024 de la Costinești, în siguranță. Ce au declarat specialiștii antidrog (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 430

Atenție la jucăriile oferite în dar micuților de Paște! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China în Portul Constanța

26 Apr 2024 270

Autoritatea Vamală Română Jucării contrafăcute, reținute de inspectorii vamali la Constanța

26 Apr 2024 235

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 244

Caz șocant la Corbu! Un bărbat a încercat să spânzure un câine de grinda casei! Detalii din dosar

26 Apr 2024 973

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 210