Concursul pentru ocuparea unui post de director la Spitalul Orășenesc Cernavodă, reprogramat. Când vor avea loc probele

Spitalul Cernavodă. Foto: ZIUA de ConstanțaSpitalul Orășenesc Cernavodă, județul Constanța anunță reprogramarea concursului/examen pentru ocuparea funcției specifice comitetului director al unității, după cum urmează:

 1 post de director financiar-contabil, vacant, pe perioadă determinată de 4 ani.

La concurs/examen se pot înscrie candidații care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale și specifice.

Criteriile generale sunt următoarele:
  • au domiciliul stabil în România;
  • nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  • au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.
Criteriile specifice sunt următoarele:
  • sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic;
  • au cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor;
  • dețin certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului european de conturi, precum și de cunoaștere a reglementărilor europene în domeniu.
Concursul/examenul pentru ocuparea funcției specifice comitetului director al unității a fost amânat conform MO, partea a III-a, nr. 1230/11.11.2022, după cum urmează:
  • 14.12. 2022, ora 10.00 – proba scrisă,
  • 15.12. 2022, ora 09.00 – susținere orală a proiectului de specialitate,
  • 15.12. 2022, ora 13.00 – interviul de selecție.
Inițial concursul a fost programat astfel: 
  • 21.11 2022, ora 10.00 – proba scrisă, 
  • 22.11 2022, ora 9.00 – susținere orală a proiectului de specialitate,
  • 22.11.2022, ora 13.00 – interviul de selecție.

Bibliografia pentru concurs/examen și temele-cadru pentru proiectul de specialitate se afișează la sediul Spitalului Orășenesc Cernavodă și se publică pe site-ul spitalului: www.spitalul-cernavoda.ro

Relații suplimentare se pot obține la telefonul 0241.236.460 – Biroul resurse umane.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 608

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 785

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 334

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 482

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 385

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 703

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 482

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 531

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 527

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 777

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 553

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 510

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 299

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 645

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 992