Direcția Generală Anticorupție angajează. Condiții. Sunt vizate tatuajele

Direcția Generală Anticorupție organizează concurs pentru ocuparea postului de ofiţer specialist I (psiholog/sociolog) la Serviciul Studii şi Proiecţii Anticorupţie, din cadrul direcţiei, prin încadrare directă, din rândul persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.

Condiții de participare la concurs

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic. Aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv.
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) să fie absolvenţi de studii universitare de licenţă, de lungă durată, cu diplomă de licenţă, în domeniul de licenţă „psihologie” – specializarea „psihologie”, în domeniul de licenţă „sociologie” – specializarea „sociologie” sau „resurse umane”, în domeniul de licenţă „psihosociologie”, sau în domeniul de licenţă „ştiinţe ale educaţiei” – specializarea „pedagogie” sau studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare, în domeniul de licenţă „psihologie” – specializarea „psihologie”, în domeniul de licenţă „sociologie” – specializarea „sociologie” sau „resurse umane”, în domeniul de licenţă „psihosociologie”, sau în domeniul de licenţă „ştiinţe ale educaţiei” – specializarea „pedagogie”;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de
muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

l) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară. Verificarea cerinţei se realizează cu ocazia examinării medicale. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA anunță declanșarea unei importante proceduri. Oportunitate de a ocupa o funcție de conducere în direcție

26 Jul 2020 1117

DNA angajează muncitor necalificat. Trebuie să ai minim opt clase

15 Mar 2020 2702

DNA angajează! Trebuie să ai minim opt clase

10 Jan 2020 4688

Director al Direcției Dezvoltare Investiții din cadrul SN Nuclearelectrica SA, trimis în judecată de procurorii DNA

12 Jun 2019 1184

Ai permis de conducere? DNA angajează trei şoferi! Detalii

21 Jan 2019 5615

Direcția Națională Anticorupție a declanșat o procedură importantă

11 Nov 2018 844

DNA angajează! Trebuie să ai minim opt clase

02 Nov 2018 6852

Concurs Două posturi vacante la DNA

21 Oct 2018 1826

Ai opt clase? DNA te angajează, dacă te pricepi să tai iarba şi să ştergi praful. Atribuţii şi condiţii

04 May 2018 2531

Control al procurorilor DNA la Poliția Locală București. Este verificat contractul de achiziție a mașinilor de topit zăpada

12 Mar 2018 1160

Detalii incredibile din dosarul în care directorul de cabinet al Ministrului pentru Relația cu Parlamentul a fost trimis în judecată. Cum a fost măsluit un concurs de angajare (rechizitoriu)

11 Jan 2018 2771

Se caută șapte șefi în Direcția Națională Anticorupție

28 Dec 2017 1222

Direcția Națională Anticorupție face un anunţ important!

12 Nov 2017 2422

Direcția Națională Anticorupție face un anunţ important. Sunt vacante opt posturi de procuror

27 Aug 2017 2369

Anunţ important de la DNA. Sunt vizaţi doi constănţeni

12 Jun 2017 5074