Parchetul Curții de Apel Constanța angajează! Printre condiții, să știi limba română, scris și vorbit




Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de personal contractual, cu studii superioare, expert (psiholog), gradul IA la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă va fi de 8 ore pe zi și respectiv 40 de ore pe săptămână.
 
Concursul va avea loc în data de 15 martie 2023, ora 1000 – proba scrisă și în 21 martie 2023, ora 1000 – interviu.
 
Etapele concursului:
 
- Selecția dosarelor de înscriere la concurs;
 
- Proba scrisă, la data de 15.03.2023, ora 1000;
 
- Interviul la data de 21.03.2023, ora 1000.
 
Se pot prezenta la următoarea probă numai candidații declarați admiși la proba precedentă.

 
1. Condiții generale:
 

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
 
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
 
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
 
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
 
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
 
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
 
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
 
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
 
2. Condiții specifice:
 
a) Studii superioare de lungă durată, în domeniul sociopsihopedagogiei, specialitatea psihologie, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
 
b) Vechime minimă în specialitatea studiilor: 6 ani și 6 luni;
 
c) Atestat de liberă practică, eliberat de Colegiul Psihologilor din România, în domeniul de specialitate, psihologia muncii și organizațională, treapta de specializare minim practicant, forma de atestare autonom;
 
d) Dreptul de liberă practică să nu fie suspendat în condițiile art. 18 din Legea nr. 213/2004, privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România – condiție dovedită prin prezentarea unei adeverințe;
 
e) Cursuri sau specializări în domeniul psihologiei muncii și organizaționale;
 
f) Cursuri sau specializări în domeniul psihologiei clinice (opțional);
 
g) Cunoștințe de operare pe PC (Microsoft Word, Excel), dovedite cu documente (certificate /diplome/atestate), emise în condițiile legii.
 
3. Cerințe specifice prevăzute la art. 542 din O.U.G. 57/2019
 
(1) Contractul individual de muncă se va încheia între persoana care îndeplinește condițiile pentru a fi angajată pe o funcție contractuală și autoritatea sau instituția publică, prin reprezentantul său legal, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 542 din O.U.G. 57/2019, referitoare la următoarele cerințe specifice:
 
a) persoana să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
 
b) persoana să cunoască limba română, scris și vorbit;
 
c) persoana să aibă capacitate deplină de exercițiu;
 
d) persoana să îndeplinească condițiile de studii necesare ocupării postului;
 
e) persoana să îndeplinească condițiile de vechime, respectiv de experiență necesare ocupării postului, după caz;
 
f) persoana să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
 
g) persoana nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
 
h) contractul să nu conțină clauze de confidențialitate sau, după caz, clauze de neconcurență.
 
(2) Prin excepție de la condiția prevăzută la alin. (1) lit. a) pot fi angajați și cetățeni străini, cu respectarea regimului stabilit pentru aceștia prin legislația specifică și legislația muncii.
 
(3) Obligațiile privind respectarea caracterului confidențial al informațiilor exceptate de la liberul acces la informațiile de interes public, precum și cele referitoare la respectarea regimului incompatibilităților nu pot fi interpretate drept clauze contractuale în sensul prevăzut la alin. (1) lit. h).

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

DNA angajează! Printre condiții, minimum 18 ani împliniți

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A sustras bani și bijuterii din apartamente în municipiul Constanţa. Bărbatul este arestat și cercetat pentru furt calificat!

29 Mar 2024 618

CSM organizează examenul de capacitate pentru judecătorii și procurorii stagiari

30 Oct 2023 945

Percheziții la Ministerul Sănătății într-un dosar legat de fraudarea unui concurs de angajare

10 Oct 2023 1068

Admitere în magistratură! 15 posturi de judecător și opt de procuror la instanțele și parchetele din Dobrogea. Tabelul candidaților înscriși (DOCUMENTE)

31 Aug 2023 9079

Parchetul Curții de Apel Constanța angajează! Iată cine se încadrează

04 Apr 2023 2038

Lupta pentru conducerea parchetelor din Constanța! Ce candidaturi au fost admise (DOCUMENT)

09 Sep 2022 2587

Conducerea parchetelor din Constanța, scoasă la concurs. Lista posturilor (DOCUMENT)

03 Aug 2022 2010

Examen de grad al procurorilor! Anchetatori din Constanța, admiși pentru concurs. Lista

01 Aug 2022 2176

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța angajează psiholog

08 Jun 2022 1132

Funcția de procuror general al Constanței, pusă la bătaie Concursul pentru conducerea parchetelor. Ce trebuie să știe candidații legat de relația cu presa (document)

29 Jul 2020 1897

Procurorii din Constanța anunță finalul anchetei în cazul furturilor din bancomate

14 Jul 2020 1566

Parchetul Curții de Apel Constanța organizează concurs

12 Feb 2020 2703

Procurorul constănţean Silviu Ciocoiu, mai aproape de Secţia Specială

07 Oct 2019 1783

Şef nou în Parchetul Tribunalului Constanţa

24 Sep 2019 2516

CSM a luat decizii importante. Vizaţi, procurori din Tulcea şi Constanţa

12 Jan 2019 2788