Comunicat de presă MAE Întrevederi ale secretarului de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă cu oficiali din cadrul NATO

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă a avut luni, 14 septembrie 2015, la Bruxelles, la sediul NATO, întrevederi cu ambasadorul Terry Stamatopoulos, asistent al Secretarului General NATO pentru afaceri politice şi politica de securitate, cu Heinrich Brauss, asistent al Secretarului General NATO pentru politica şi planificarea apărării şi cu ambasadorul Sorin Ducaru, asistent al Secretarului General NATO pentru Riscuri de Securitate Emergente.
Cu acest prilej, secretarul de stat Daniel Ioniţă a reafirmat susţinerea României pentru implementarea completă a deciziilor Summit-ului NATO din Ţara Galilor din septembrie 2014, pentru consolidarea flancului estic al Alianţei, evidenţiind contribuţia importantă a României în acest sens, prin găzduirea celor două structuri de Comandă şi Control ale NATO (Unitatea NATO de Integrare a Forţelor – NFIU, care a fost activată la 3 septembrie 2015, precum şi Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est - MND SE HQ).  
A accentuat interesul României pentru continuarea procesului de adaptare a Alianţei în perspectiva Summit-ului Aliat din Polonia, de anul viitor. A evidenţiat necesitatea unei atenţii sporite din partea NATO pentru regiunea Mării Negre, zonă de importanţă strategică pentru securitatea euro-atlantică, şi a argumentat în favoarea dezvoltării unei strategii cuprinzătoare a NATO pentru statele din vecinătatea Alianţei, cu două componente, pe Est şi Sud (propunere lansată de ministrul român al afacerilor externe). A pledat pentru o abordare ambiţioasă din partea NATO cu privire la viitorul procesului de extindere ca garanţie a consolidării posturii Alianţei în raport cu provocările externe.
A exprimat sprijinul României pentru o abordare cuprinzătoare a NATO în domeniul gestionării crizelor, inclusiv în domeniile securităţii cibernetice şi energetice, precum şi pentru dezvoltarea capabilităţii Aliate de apărare împotriva rachetelor balistice (NATO BMD), ca element de bază în procesul de consolidare a apărării colective Aliate, pe termen lung. În context, a evidenţiat importanţa intensificării, cu rezultate concrete, a cooperării şi coordonării NATO-UE, în special pe dimensiunea de răspuns la ameninţările hibride, precum şi în ce priveşte securitatea maritimă, comunicarea strategică şi combaterea terorismului. A semnalat, totodată, necesitatea asigurării unor resurse adecvate pentru apărare în vederea contracarării eficiente a evoluţiilor  negative în planul securităţii, atât în estul, cât şi în sudul continentului european, evidenţiind angajamentele asumate de România în acest sens, de alocare a 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare până în 2017.
La rândul lor, oficialii NATO au mulţumit României pentru contribuţiile operaţionale în teatrele de operaţii şi pentru activismul ţării noastre în contextul dezbaterilor Aliate privind consolidarea apărării colective şi a flancului estic al NATO. Au prezentat, totodată, preocupările actuale ale Alianţei pentru implementarea deciziilor asumate, precum şi pentru elaborarea mijloacelor de răspuns adecvate crizelor actuale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 235

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 305

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 261

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 392

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 310

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 433

MAEUnul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai

18 Apr 2024 266

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 604

MAERepublica Elenă – grevă în sectorul transportului public

17 Apr 2024 236

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 534

MAEMinisterul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe familiei ambasadorului Gheorghe Tinca

15 Apr 2024 292

Alertă de călătorie în Israel, Palestina, Liban și Iran. Anunțul MAE

12 Apr 2024 582

MAE7 aprilie – celebrarea Zilei NATO în România

08 Apr 2024 303

Alertă de călătorie în Grecia! Risc ridicat de incendii forestiere

07 Apr 2024 596

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 481