Eliberarea unui marinar de cetatenie romana aflat la bordul navei „M/V Filitsa”

Eliberarea unui marinar de cetăţenie română aflat la bordul navei „M/V Filitsa”

Ministerul Afacerilor Externe confirmă existenţa unui marinar de cetăţenie română la bordul navei sub pavilion grecesc „M/V Filitsa”, eliberată, în cursul zilei de ieri, de către piraţii somalezi.

MAE a demarat procedurile specifice în astfel de situaţii, imediat după ce a fost informat de compania navală grecească proprietară a navei, despre răpirea cargoului elen de către piraţii somalezi, pe data de 16 noiembrie 2009.

Compania navală a confirmat, la acea dată, existenţa unui cetăţean român printre cei 22 de membri ai echipajului.

Conform procedurilor în vigoare, negocierile au fost purtate direct între proprietarii navei şi răpitori. A fost păstrată o discreţie totală asupra cazului, orice mediatizare putând să pună în pericol negocierile şi viaţa celor răpiţi.

Ambasada României la Atena a monitorizat cazul şi a informat permanent familia cetăţeanului român în legătură cu evoluţia situaţiei. Ambasada a anunţat familia asupra eliberării acestuia.

De asemenea, Ambasada României la Atena a păstrat o legătură constantă cu  celula de criză formată în cadrul companiei proprietară a navei, care s-a ocupat de negocieri, precum şi cu autorităţile elene. 

Reamintim că procedura de urmat în astfel de cazuri presupune discreţia totală, deoarece mediatizarea ar putea deveni nocivă în negocierile purtate, existând riscul să afecteze siguranţa cetăţenilor răpiţi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Florin Mitroi (PNL) „Vreau să resuscităm acest județ. Cred cu tărie că pot schimba oamenii!"

07 May 2024 280

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 559

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 505

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 1000

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 630

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 811

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 440

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 554

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 523

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 782

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 759

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 884

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 828

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1001

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 756