MAENoi propuneri de numiri pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României

24 iulie 2023
 
Comunicat de presă
Noi propuneri de numiri pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României
 
În conformitate cu prevederile legale, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, au fost aprobate de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, patru propuneri de numiri în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României, la misiuni unde conducerea acestora era vacantă.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis către Comisiile de specialitate din Parlamentul României, în conformitate cu reglementările și practica relevante în vigoare, solicitarea de audiere a celor patru candidați pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României. De asemenea, va fi demarată procedura de solicitare a agrementului statului acreditar, conform Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 1961.
Ministerul Afacerilor Externe a urmărit, în stabilirea propunerilor de numiri în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României, criterii de profesionalism și pregătire adecvate acestor posturi, pentru a asigura că reprezentarea României în afara granițelor este realizată la cel mai înalt standard.
Persoanele nominalizate pentru funcții de ambasadori ai României sunt membri ai Corpului Diplomatic și Consular al României și au dat dovadă, pe parcursul activității atât în Centrala MAE, cât și în Serviciul Exterior, de profesionalism și o foarte bună cunoaștere a relațiilor bilaterale și a dinamicilor internaționale.
Ulterior audierilor în comisiile de specialitate din Parlamentul României și obținerii avizului acestora, care are caracter consultativ, respectiv ulterior primirii agrementului din partea statului acreditar, Președintele României va semna decretele de acreditare și scrisorile de acreditare.
Prezentăm, mai jos, lista cu cele patru persoane propuse pentru a ocupa o funcție de ambasador:
Republica Kenya – Gențiana Șerbu. Îndeplinește, din 2021, funcția de director al Direcției America Latină și Caraibi, din Centrala MAE. A fost ambasadorul României în Cuba în perioada 2016-2021 și consul general la Consulatul General al României la Cahul, Republica Moldova, între 2010-2014. A activat și în cadrul Misiunii/Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, între 2004 și 2009. Anterior, în perioada 2000-2004, a fost, printre altele, secretar executiv al Centrului SECI pentru combaterea infracționalității transfrontaliere (actual SELEC). Vorbește limbile franceză, engleză și spaniolă.
 
Republica Lituania - Adriana Octavia Ciamba. Îndeplinește, din 2019, funcția de însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei României în Republica Elenă, unde a mai activat în perioada 2012-2013. A îndeplinit funcția de consul general în cadrul Consulatului General al României la Istanbul, în perioada 2013-2021. În Centrala MAE, a îndeplinit funcția de director adjunct al Direcției Drepturile Omului, în perioada 1997 – 1999. Vorbește limbile engleză, franceză, greacă și turcă.
 
Republica  Democratică Socialistă Sri Lanka - Steluța Arhire. A fost ambasador al României în Republica Slovacă în perioada 2016-2021. A fost adjunct al șefului de misiune în cadrul Ambasadei la Washington (2011 – 2014) și adjunct al șefului de misiune în cadrul Misiunii României de la Geneva (2006-2008). În 2011 a fost însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei la Bangkok. În Centrala MAE, unde a activat, inter alia, ca director al Direcţiei OSCE, Consiliul Europei şi drepturile omului în perioada 2004-2006, director general adjunct al Direcţiei Generale Europa Extinsă (în 2004), director al Direcţiei Uniunea Europeană/Direcţia Cooperare Politică şi Dezvoltare Instituţională a UE, între 1999 și 2000. Vorbește limbile engleză și franceză.
 
Republica Tunisiană -  Valentin-Ciprian Muntean. Îndeplinește, din 2019, funcția de director general al Departamentului Consular din Centrala MAE, gestionând un număr mare de crize și urgențe consulare de o complexitate deosebită. Anterior, a fost consul general/șef al secției consulare în cadrul Ambasadei României la Londra (2016 – 2019), unde a gestionat relația cu comunitatea de români, răspunzând unui număr mare de situații speciale și crize consulare. A mai activat în cadrul Ambasadei României la Nicosia (2010 – 2015) și Ambasadei României la Chișinău (2009-2010). Vorbește limbile engleză, italiană, greacă și franceză.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAENoi propuneri de numiri pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României

29 Feb 2024 524

Fost ambasador, numit consilier prezidențial! Decretul, semnat de președintele României

05 Feb 2024 688

Decret semnat de președintele României! Vizat, ambasadorul României în Regatul Spaniei

23 Jan 2024 657

George Cristian Maior, fostul șef al SRI, acreditat ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Haşemit al Iordaniei

25 Sep 2023 937

Președintele României, Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Iată despre ce e vorba

23 Aug 2023 982

MAE Noi propuneri de numiri pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României

24 Jul 2023 1397

MAE Propuneri de numiri pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României

30 May 2023 942

Judecători eliberați din funcții, prin decrete semnate de Klaus Iohannis

04 Apr 2023 1181

Decret de numire al unui ambasador, semnat de președintele Klaus Iohannis

09 Aug 2022 1370

Decret pentru rechemarea Ambasadorului României din Regatul Arabiei Saudite

29 Jul 2022 1316

Doi ambasadori acreditați de Klaus Iohannis, prin decrete

13 Jul 2022 1081

Președintele României a semnat decretele de rechemare a trei ambasadori

04 Jul 2022 1301

Iohannis a semnat decretul! Cine este noul ambasador al României la Kiev

08 Jun 2022 1221

Ambasadori numiți în funcție de președintele Klaus Iohannis. Printre aceștia sunt și ambasadorii de la ONU și Consiliul Europei

13 May 2022 1578

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decrete pentru acreditarea a trei ambasadori

01 Mar 2022 1551