Ministrul Titus Corlăţean transmite condoleanţe familiilor victimelor accidentului din Muntenegru

Aflat în drum spre Podgorica pentru  a coordona de la faţa locului activităţile întreprinse de echipa operativă a Celulei de criză, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a declarat: “Doresc să exprim profunda compasiune pentru familiile românilor decedați în urma tragicului accident din Muntenegru. Suntem alături de aceştia şi ne preocupăm să îi sprijinim pentru a trece peste aceste momente deosebit de grele.”
„Alături de autorităţile locale, Ministerul Afacerilor Externe, prin Celula de criză, depune toate eforturile pentru a oferi întregul sprijin necesar în astfel de situaţii umane tragice, precum şi asistenţă consulară de care este nevoie în această situaţie“, a adăugat Titus Corlăţean.
Ministrul Titus Corlăţean a mulţumit autorităţilor locale muntenegrene pentru sprijinul acordat la cel mai înalt nivel, precum şi cetăţenilor muntenegreni, care au dat dovadă de sprijin şi solidaritate cu victimele accidentului, donând sânge: „A fost un gest umanitar realmente emoţionant, o dovadă de prietenie din partea poporului muntenegrean. Le mulţumim pentru ne-au fost aproape într-un moment dureros pentru noi românii”.
 
De asemenea, ministrul Titus Corlăţean a ţinut să mulţumească omologilor europeni, precum şi Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Catherine Ashton. Aceasta a exprimat astăzi, în cadrul reuniunii miniştrilor afacerilor externe (CAE) care se desfăşoară în Luxemburg, condoleanţe - în numele său personal şi al Consiliului - cu privire la tragicul accident.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 830

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 427

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1498

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1987

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9033

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 541

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6578

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 517

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 527

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3774

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 617

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1045

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2678

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3676

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 447