Primirea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, la preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti

În cursul vizitei sale la Chişinău, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a fost primit astăzi, 31 martie 2014, de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Discuţiile au abordate tematica regională, relaţiile bilaterale şi integrarea europeană a Republicii Moldova.
Ministrul Titus Corlăţean a arătat că „în actualul context regional, prioritatea esenţială a Republicii Moldova este aceea de a persevera în direcţia reformelor şi integrării europene, în folosul nemijlocit al propriilor cetăţeni”. Angajamentul clar pro-european al Chişinăului, reconfirmat în această perioadă complicată în Vecinătatea Estică, a fost recunoscut de toţi partenerii europeni. Apropiata liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii de peste Prut şi accelerarea calendarului de semnare a Acordului de Asociere, inclusiv a componentei de liber schimb, sunt expresii elocvente ale determinării Uniunii Europene de a susţine partenerul estic cel mai performant şi consecvent – Republica Moldova.
Şeful diplomaţiei române a prezentat poziţia părţii române de condamnare a actului de anexare a Crimeei de către Federaţia Rusă, contrar dreptului internaţional. A exprimat preocupare în legătură cu impactul evenimentelor din Crimeea asupra climatului de stabilitate şi securitate regională, îndeosebi asupra Republicii Moldova şi a procesului reglementării transnistrene. Legat de acest ultim aspect, ministrul Titus Corlăţean a subliniat necesitatea continuării dialogului pentru identificarea cât mai grabnică a soluţii negociate, durabile, în condiţiile respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar al DNA Constanța Tribunalul București anunță ziua pronunțării în dosarul lui Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidenţiale!

19 May 2024 320

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 402

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 594

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 1336

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 722

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 540

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1584

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 907

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 658

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 830

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1087

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1469

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1713

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1109

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 891