Reuniunea Consiliului consultativ interinstituţional privind comunităţile româneşti din străinătate

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a prezidat joi, 27 iunie 2013, la sediul MAE, reuniunea Consiliului consultativ interinstituţional privind comunităţile româneşti din străinătate. Au participat reprezentanţi ai Ministerului Culturii, Secretariatului de Stat pentru Culte, Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Economiei, Institutului Cultural Român, reprezentanţi ai Patriarhiei Române, Comisiei Românilor de Pretutindeni din Senat, Autorităţii Române pentru Turism, Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Academiei Române, Cancelariei Primului Ministru, Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni, Oficiului Românilor din Străinătate, ai Societăţii Române de Televiziune precum şi ai Societăţii Române de Radiodifuziune.
Principalele teme ale reuniunii au fost corelarea obiectivelor autorităţilor statului cu atribuţii privind românii de pretutindeni, complementarizarea resurselor instituţionale precum şi elaborarea unui calendar integrat de acţiuni dedicate românilor de pretutindeni.
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a apreciat că, pentru atingerea obiectivelor reuniunii, este imperios a fi urmărite cinci direcţii generale de acţiune pentru românii de pretutindeni, respectiv, apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor aflaţi în afara graniţelor, menţinerea identităţii culturale, facilitarea integrării românilor  în comunităţile în care au ales să trăiască, consolidarea relaţiei cu românii din afara graniţelor şi promovarea intereselor şi imaginii României în străinătate.
În acelaşi timp, în cadrul reuniunii au fost prezentate obiectivele strategiei Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni, dar şi rapoartele periodice privind gestionarea relaţiilor cu comunităţile româneşti, elaborate de Oficiul pentru Românii din Străinătate, care se vor constitui în instrumente integrate de monitorizare a demersurilor instituţiilor româneşti pe problematica românii de pretutindeni.
De asemenea, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni a apreciat faptul că este extrem de important că toate strategiile şi acţiunile autorităţilor publice care îi vizează pe românii din afara graniţelor să fie corelate într-un plan unitar. “Acesta trebuie să fie suma ideilor creative ale autorităţilor preocupate de problematica românilor de pretutindeni. Documentul va trebui să fie flexibil şi îmbunătăţit,  revizuit permanent în concordanţă cu nevoile specifice ale comunităţilor de români. Mai mult, obiectivele planului precum şi acţiunile care derivă din acestea trebuie stabilite în dialog permanent şi strâns cu comunităţile de români, pentru un motiv foarte simplu: lor li se adresează ”, a precizat ministrul delegat Cristian David.
În paralel cu această acţiune de corelare şi coordonare a activităţilor diferitelor autorităţi implicate în problematica românilor din afara graniţelor, în cadrul reuniunii au fost prezentate ideile proiectului de angajare şi valorificare a resurselor diasporei pentru modernizarea şi dezvoltarea României, proiect asumat de ministrul delegat pentru românii de pretutindeni Cristian David.
Participanţii  la reuniune au arătat că iniţiativa constituirii Consiliului consultativ interinstituţional este absolut necesară pentru o bună gestionare a relaţiei cu românii din diaspora şi că autorităţile statului român trebuie să găsească soluţii viabile, oportune şi stabile pe termen lung pentru diaspora. Mai mult, aceste soluţii nu trebuie să mai aibă culoare politică, au opinat participanţii.
Consiliul consultativ interinstituţional privind problematica comunităţilor româneşti din străinătate se va reuni periodic sub coordonarea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 109

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 5488

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 508

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 510

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3756

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 603

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1021

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2649

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3642

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 436

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1116

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 978

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 663

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 5241

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1190