Reuniunea Grupului de lucru interministerial pentru pregătirea semestrului european

Ministerul Afacerilor Externe a organizat astăzi, 18 aprilie 2013, reuniunea „Grupului de lucru interministerial pentru pregătirea Semestrului European” (GLIPSE). Reuniunea a fost prezidată de către secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, fiind invitaţi secretari de stat din cadrul instituţiilor cu responsabilităţi în implementarea Programului Naţional de Reformă (PNR)
Principalul obiectiv al acestei reuniuni l-a constituit adoptarea documentelor care vor fi transmise Secretariatului General al Comisiei Europene cu privire la implementarea PNR în ultimele 12 luni şi la noile direcţii de acţiune pentru următoarele 12 luni.
Agenda reuniunii a cuprins: (i) adoptarea regulamentului de funcţionare a grupului de lucru; (ii) validarea Raportului anual privind implementarea Programului Naţional de Reformă (PNR) (stadiul la 15 martie 2013) şi (iii) discutarea şi convenirea noilor direcţii de acţiune în principalele domenii ale PNR.
În deschidere, secretarul de stat a subliniat rolul GLIPSE în  asigurarea coordonării, la nivel naţional, a pregătirii, implementării şi monitorizării PNR, precum şi a altor documente naţionale dezbătute în cadrul Semestrului European. Domnia sa a menţionat importanţa transmiterii către Comisia Europeană a unor documente care să permită experţilor acesteia evaluarea corectă a eforturilor de reformă ale României şi să conducă la definirea unor recomandări specifice de ţară, realiste.
În continuare, membrii GLIPSE au discutat şi validat atât raportul de progres privind implementarea PNR, cât şi noile direcţii de acţiune, care urmează să fie supuse aprobării Guvernului României şi, ulterior, transmise Comisiei Europene până la sfârşitul lunii aprilie 2013.
La finalul reuniunii, secretarul de stat pentru afaceri europene a mulţumit participanţilor pentru efortul de a asigura transmiterea la MAE a informaţiilor relevante privind domeniul de competenţă al instituţiei, efort care a făcut posibilă elaborarea în timp util a documentelor sus-menţionate.
Informaţii suplimentare
GLIPSE, constituit prin memorandum aprobat în şedinţă de guvern, are ca misiune principală managementul proceselor de pregătire, implementare şi monitorizare a PNR şi a altor angajamente naţionale monitorizate în cadrul Semestrului European. Acesta se întruneşte la nivel de secretar de stat/funcţie echivalentă, rolul de preşedinte revenind secretarului de stat pentru afaceri europene din cadrul MAE.
Semestrul European este ciclul anual de coordonare a politicilor economice, financiare şi de reforme structurale ale statelor membre ale Uniunii Europene. La începutul fiecărui an, Comisia Europeană şi Consiliul European oferă statelor membre orientări ex-ante privind politicile economice şi financiare (Analiza Anuală a Creşterii); la rândul lor, statele membre transmit Comisei, în luna aprilie a fiecărui an, programele de stabilitate/convergenţă, respectiv programele naţionale de reformă, care încorporează elemente ale orientărilor politice ex-ante.
Pe baza informaţiilor cuprinse în cele două programe, precum şi a altor date relevante obţinute inclusiv ca urmare a reuniunilor bilaterale cu statele membre, Comisia Europeană elaborează un document de lucru care cuprinde evaluarea serviciilor sale asupra progreselor înregistrate în implementarea măsurilor. Pe baza acestei evaluări, Comisia va pregăti un set de propuneri de recomandări specifice de ţară care vor fi adoptate de Colegiul Comisarilor la 29 mai 2013, vor fi apoi andosate de Consiliul European de vară  din 27-28 iunie 2013 şi adoptate formal la nivelul Consiliului UE in luna iulie 2013.
La nivelul serviciilor Comisiei, activitatea de elaborare a evaluării a fost demarată în luna februarie 2013, după cea de-a doua rundă de reuniuni bilaterale cu statele membre. În urma evaluării, Comisia europeană va formula recomandări specifice de ţară pentru fiecare stat membru. În linii mari, recomandările vizează domeniile incluse în PNR (macroeconomie, politici sociale, politici educaţionale, mediu şi schimbări climatice), dar şi priorităţile definite în anul anterior în raportul privind Analiza Anuală a Creşterii (consolidare fiscală, creditarea economiei, promovarea competitivităţii, combaterea şomajului şi a consecinţelor sociale generate de criză, modernizarea administraţiei).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 657

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 495

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 946

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 484

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1608

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2068

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9286

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 561

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6655

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 520

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 528

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3780

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 620

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1056

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2685