Reuniunea la nivel ministerial a Forumului Naţional al Strategiei UE pentru regiunea Dunării

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, va participa mâine, 28 martie 2013, la Reuniunea la nivel ministerial a Forumului Naţional al Strategiei UE pentru regiunea Dunării, structura de coordonare a implementării Strategiei Dunării, care va avea loc la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

În cadrul reuniunii, șeful diplomației române va susţine o alocuţiune şi vor avea loc intervenţii ale miniştrilor care asigură coordonarea ariilor prioritare ale Strategiei, respectiv ale miniştrilor care au competenţe transversale în gestionarea dezvoltării teritoriale şi a fondurilor europene.

La invitaţia ministrului Titus Corlăţean, preşedintele executiv al Forumului Naţional, la eveniment vor participa viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Liviu Nicolae Dragnea, ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici și ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediu de afaceri şi turism, Maria Grapini.  

În deschiderea Forumului Naţional al Strategiei Dunării, comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, va transmite un mesaj video participanţilor la reuniune.

Reuniunea Forumului Naţional se va bucura de participarea Primarului general al municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu, a consilierului de stat pentru afaceri europene al Primului Ministru al României, Luminiţa Odobescu, a secretarului de stat în Ministerul Culturii, Radu Boroianu, a subsecretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Matei Constantin, a subsecretarului de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Christine Gertrud Cosmatu şi a guvernatorului Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, Edward Bratfanof.

Comisia Europeană va fi reprezentată de Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Nicolae Idu.

La Forumul Naţional vor participa, de asemenea, reprezentanţii la nivel operaţional ai ministerelor care au responsabilități în coordonarea a trei arii prioritare ale Strategiei  și în reprezentarea României în Grupurile Directoare ale celorlalte arii prioritare ale Strategiei.

Actorii sociali implicați în punerea în aplicare a Strategiei Dunării - autoritățile regionale și locale, mediul asociativ, academic și de afaceri, vor fi reprezentaţi la reuniune de preşedinţi ai consiliilor judeţene din unităţile administrative riverane Dunării, vicepreşedintele şi secretarul general al Academiei Române, rectori şi vice-rectori ai universităţilor, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri.

Temele pe agenda Forumului Naţional vor fi: prezentarea priorităţilor României pentru anul 2013 în implementarea Strategiei Dunării, inclusiv din perspectiva includerii obiectivelor Strategiei în cadrul viitoarei perspective financiare a UE (2014-2020), precum şi  pregătirea celui de-al doilea Forum Anual al Strategiei Dunării, organizat de România împreună cu Comisia Europeană.

Informaţii suplimentare:


Strategia UE pentru regiunea Dunării (SUERD)

1. Strategia UE pentru regiunea Dunării (SUERD) este un instrument comunitar de cooperare macro-regională al statelor riverane, destinat dezvoltării economice şi sociale a macroregiunii dunărene, prin consolidarea implementării în regiune a politicilor şi legislaţiei UE.

2. Forumul Anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării reprezintă principalul eveniment politic anual al Strategiei, care reuneşte reprezentanţii la nivel guvernamental ai celor paisprezece state din regiunea Dunării, reprezentanţi ai Comisiei Europene, Parlamentului European şi Comitetului Regiunilor, ai mediului de afaceri, academic şi societăţii civile din regiunea Dunării.

România va organiza, împreună cu Comisia Europeană, a doua ediţie a Forumului Anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării (Bucureşti, 28-29 octombrie 2013).

3. Informaţii suplimentare privind Strategia UE pentru regiunea Dunării se pot găsi pe adresele de internet: http://www.mae.ro/node/17028 , respectiv http://www.danube-region.eu/.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista Cabinetelor de Vaccinare Internațională din Constanța și Tulcea. Ce obligații ai dacă pleci într-o vacanță exotică?

06 May 2024 417

Horoscop pentru luni, 06 mai 2024. Apar schimbări în domeniul profesional pentru una din zodii

06 May 2024 423

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 997

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 706

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 998

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 528

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1714

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2149

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9593

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 575

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6767

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 550

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 551

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3795

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 627