Vizita ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, în Republica Franceză

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, va efectua marţi, 11 iunie 2013, o vizită la Paris. Programul oficial al vizitei va include întrevederi cu: omologul francez Laurent Fabius, ministrul delegat pentru afaceri europene, Thierry Repentin, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Adunarea Naţională, Elisabeth Guigou, discuţii cu membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Adunarea Naţională.
Vizita ministrului Titus Corlăţean la Paris are ca principal obiectiv aprofundarea şi diversificarea dialogului politic şi diplomatic dintre România şi Franţa şi se înscrie în linia reconfirmării angajamentelor asumate de cele două ţări, care definesc cadrul unei relaţii bilaterale prioritare, reflectată în Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări.
Agenda discuţiilor vizează aspecte precum: cooperarea bilaterală, cu accent pe stadiul transpunerii în practică a prevederilor Foii de Parcurs a Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa şi amplificarea cooperării economice. În acest context, vor fi discutate subiectele de actualitate ale agendei europene, printre care: viitorul Europei, guvernanţa economică, politica de vecinătate şi Parteneriatul Estic, politica de extindere, precum şi evoluțiile prioritare ale agendei internaţionale, în principal criza din Siria şi situaţia din Mali.
Totodată, şeful diplomaţiei române este invitat de onoare al Institutului Francez pentru Relaţii Internaţionale (IFRI), unde va participa la o dezbatere pe tema „Rolul României în Uniunea Europeană: o contribuţie la dezvoltarea proiectului european”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 647

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1869

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 8280

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 521

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6434

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 515

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 524

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3771

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 612

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1039

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2671

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3664

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 443

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1138

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 986