Acțiuni ale polițiștilor capitalei, în sistem integrat, în zona centrală

La data de 3 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, cu sprijinul Direcției de Jandarmi a Municipiului București, au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise.
 
În perioada de referință, polițiștiștii Secțiilor 10 și 11 Poliție, cu sprijinul colegilor din cadrul Serviciului de Poliție Canină, au deșfășurat activități, în proximitatea unor parcuri și a mai multor străzi, din zona centrală a Capitalei, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
Astfel, în perioada precizată, în urma acțiunilor întreprinse, au fost legitimate și verificate 31 de persoane, fiind efectuate totodată 23 de controale corporale. În acest context a fost constatată o infracțiune pentru combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne vor continua organizarea și desfășurarea acestor tipuri de activități și în perioada următoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Împuşcături într-o şcoală de lângă Helsinki! Trei copii răniți, din care unul mort. Suspectul, un minor

02 Apr 2024 489

În București O femeie de 56 de ani, agresată și deposedată de geantă de un tânăr

23 Jan 2024 544

Bărbat din Ilfov, arestat preventiv pentru camătă şi şantaj

07 Jan 2024 2301

Poliția Capitalei Șofer reținut, după o urmărire în trafic

07 Jan 2024 808

Peste trei tone de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiștii Capitalei

21 Dec 2023 684

Tânăr reținut de polițiștii Capitalei pentru violență domestică și distrugere. Acesta și-a bătut în mod repetat concubina

20 Dec 2023 717

Poliția Capitalei, în alertă! O fetiță de 5 ani a căzut de la etajul 5

16 Dec 2023 843

Percheziție a polițiștilor capitalei într-un dosar de furt

13 Dec 2023 756

Percheziții ale polițiștilor, în București, într-un dosar de înșelăciune. Metoda „Accidentul” încă face victime

24 Nov 2023 800

Bărbat bătut, în București, pentru un rucsac

19 Nov 2023 885

Femeie salvată de polițiștii din Capitală. Ce spun aceștia

18 Nov 2023 715

Acțiuni în sistem integrat în Sectorul 3 al Capitalei

18 Nov 2023 685

Poliția Capitalei Reținut pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, aflându-se sub influența alcoolului

18 Nov 2023 675

În București Bărbat de 51 de ani, reținut pentru viol. Victima, fiica partenerei sale de viață

17 Nov 2023 731

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de tâlhărie calificată

10 Nov 2023 743