Comunicat de presă - MAI

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, s-a întâlnit astăzi, 24 septembrie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne cu Excelența Sa, domnul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București.
Vicepremierul Gabriel Oprea i-a urat succes noului ambasador al SUA și a subliniat importanța preluării misiunii în România, din perspectiva relațiilor extrem de consistente dintre cele două state.
În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au trecut în revistă dimensiunea Parteneriatului Strategic cu SUA, cu accent pe domeniul securității regionale şi transatlantice pentru asigurarea unui climat de siguranță statelor noastre şi a partenerilor din cadrul Uniunii Europene şi NATO.
În acest context, Excelența Sa domnul Hans Klemm şi-a exprimat aprecierea pentru modul profesionist în care militarii români şi-au îndeplinit misiunea în teatrele de luptă din Irak şi Afganistan, făcând referire inclusiv la contingentul de jandarmi români care participă, de la începutul acestui an, la Misiunea Resolute Support.
Referindu-se la colaborarea dintre instituțiile de aplicare a legii din cele două state, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a apreciat cooperarea dintre agenții FBI și ofițerii Direcției de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Poliției Române, unde, din anul 2006, funcționează un task-force operațional în domeniul combaterii criminalității informatice.
Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea a subliniat importanța proiectelor derulate în parteneriat cu instituțiile şi agențiile de aplicare a legii din SUA în domeniul pregătirii polițiştilor români pe linie operativă în Academiile FBI din Quantico, Virginia, ILEA Budapesta, dar şi în Centrul European de Studii de Securitate George C. Marshall.
În încheierea întâlnirii, cei doi oficiali și-au exprimat speranța că vor întări colaborarea dintre cele două state și vor iniția noi proiecte de cooperare care să contribuie la securitatea și bunăstarea cetățenilor din ambele țări.
                           
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Interne Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii

26 Apr 2024 375

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11587

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3792

IGSU România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza (DOCUMENT)

14 Mar 2024 539

Discuții ale ministrului Afacerilor Interne cu reprezentanții aeroporturilor din țară, inclusiv Constanța și Tulcea

11 Mar 2024 496

DGAGrefier din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, trimis în judecată pentru comiterea a 5 infracțiuni

06 Mar 2024 334

Patricia, singura femeie din cei șapte tehnicieni din cadrul Unității Speciale de Aviație de la Tulcea, omagiată în Luna Femeii

04 Mar 2024 600

Imagini inedite Primele femei din România care au ajuns agenți de circulație (VIDEO)

02 Mar 2024 855

DGA Călărași-Persoană trimisă în judecată în stare de arest preventiv

21 Feb 2024 410

O firmă de turism dă în judecată ISU Dobrogea. Dosarul, pe rolul Judecătoriei Constanța

15 Feb 2024 803

Ministrul Cătălin Predoiu îi felicită pe polițiștii care au depistat peste 5 milioane de comprimate cu droguri în Portul Constanța

12 Feb 2024 590

SURSE Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește cu reprezentanţi ai sindicatelor din poliţie şi din penitenciare,

23 Jan 2024 738

MAI, precizări privind bugetul pentru plata pensiilor fostelor cadre

22 Jan 2024 812

Efectivele MAI au intervenit în peste 3.000 de evenimente în ultimele 24 de ore

17 Jan 2024 595

Misiunile efectivelor MAI în ultimele 24 de ore

14 Jan 2024 594