IGSUPeste 1.600 de misiuni gestionate de salvatori în doar 24 de ore

BULETIN DE PRESĂ
din 19 ianuuarie
 
Peste 1.600 de misiuni gestionate de salvatori în doar 24 de ore
 
În cursul zilei de ieri, pompierii militari au acționat pentru gestionarea celor 1.677 de solicitări de sprijin primite din partea populației, la nivel național.
 
Din totalul intervențiilor, o pondere de aproximativ 85% a constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 1.360 de persoane au fost asistate medical. Totodată, în ultimele 24 de ore, colegii noștri au salvat 9 persoane aflate în situații critice.
 
În perioada de referință, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 65 de incendii înregistrate la nivel național, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
 
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, eforturile pompierilor s-au concentrat și asupra comunităților și a bunurilor acestora, sens în care colegii noștri au intervenit în 188 de situații pentru căutarea, deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare, precum și în alte situații de urgență.
 
 Aflați acum cum să preveniți sau cum să reactionați în cazul producerii unei situații de urgență! Accesați platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, care este disponibilă gratuit din App Store și Google Play
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUO intervenție în fiecare minut, în ultimele 24 de ore

30 Apr 2024 273

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 326

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Feb 2024 416

IGSU În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste 1.600 de situații de urgență!

26 Jan 2024 631

Misiunile gestionate de pompieri în decursul zilei de ieri

22 Dec 2023 644

IGSU ​Peste 1.600 de misiuni gestionate și aproape 1.400 de persoane asistate de echipajele SMURD

20 Dec 2023 589

IGSUBilanțul misiunilor

15 Dec 2023 383

IGSU Pompierii au gestionat peste 1.600 intervenții într-o singură zi!

15 Dec 2023 730

IGSU Unde au intervenit pompierii, ieri. Peste 1.600 de situații de urgență

14 Sep 2023 745

IGSU În ultimele 24 de ore pompierii au intervenit pentru gestionarea a peste 1.600 de situații de urgență

12 Sep 2023 774

IGSU Peste 1.600 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore. Constanţa, în topul judeţelor cu multe intervenţii

12 Aug 2022 766

IGSU ​Peste 1.600 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore. Unde au avut loc cele mai multe intervenții

15 Jul 2022 670