IPJ Argeș Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Reținut pentru furt

În ziua de 05 septembrie a.c, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetărie în două dosare penale în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșitii infracțiunii de furt calificat, și au efectuat o percheziție domiciliară, în baza autorizării de către instanța competentă, pe raza comunei Cernica, județul Ilfov.
Din cercetări, s-a stabilit că în perioada 04 – 05 august a.c., respectiv în noaptea de 18 spre 19 august a.c., un bărbat de 36 de ani, din București, împreună cu un alt bărbat, ar fi sustras un număr total de cinci cruci pentru monumente funerare, ce se aflau expuse în afara unui magazin de profil de pe raza comunei Bascov.
Prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei este de aproximativ 10.000 de lei.
În urma percheziției, la locația în cauză a fost descoperită o cruce cu caracteristici ce corespund celor sustrase.
Bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere.
După administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 06 septembrie a.c., să fie dispuse măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Reținut de polițiștii rutieri după ce a condus fără drept și a refuzat recoltarea probelor de sânge

    
În noaptea de 05 sprte 06 septembrie a.c., în jurul orei 02:30, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 29 de ani, din Merișani, care a fost implicat într-un eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, unde bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice.
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliței Române a rezultat și că cel în cauză nu figurează ca deținător de permis de conducere.

De asemenea, din verificări a mai rezultat și că autoturismul pe care cel în cauză l-a condus fusese sustras, de pe raza comunei Mălureni.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335, 337 și 230 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
În ziua de 06 septembrie, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine, 07 septembrie, să fie dispuse măsuri preventive.


Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele 24 de ore, au fost aplicate aproximativ 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei. Totodată polițiștii structurilor rutiere au reținut, în vederea suspendării dreptului de circulație, 12 permise de conducere și au fost retras 7 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Activităţi  de combatere a delictelor silvice

La începutul săptămânii în curs, polițiștii argeșeni au desfăsurat activități pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de material lemnos și a faptelor ilegale asociate exploatării, circulației, depozitării și comercializării materialelor lemnoase, în activități desfășurate de către polițiști independent, sau împreună cu specialiști silvici.
Ca urmare a activităților desfășurate, au fost depistați 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 59 de ani, care transportau cu mijloace auto material lemnos, a cărui proveniență legală nu era justificată cu documente de proveniență sau de însoțire a transportului, sau nu îndeplineau toate obligațiile specifice la utilizarea aplicației SUMAL 2.0 referitor la transportul materialelor lemnoase.
În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni, în valoare totală de 8.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice, și au confiscat cantitatea totală de aproximativ 7,5 mc material lemnos, ce a fost predat reprezentanților silvici.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au stabilit, în urma verificărilor efectuate cu privire la un transport de material lemnos, pe raza comunei Cocu, faptul că materialul lemnos transportat depășea cantitatea justificată cu documente legale.
Astfel, din verificările efectuate cu ajutorul unui specialist silvic, a rezultat că în ansamblul rutier format din tractor cu două remorci, condus de un bărbat de 53 de ani, din Pitești, se afla cantitatea totală de 1,95 m.c., ( din care 0,74 m.c. lemn foc gorun și 1,21 m.c. lemn foc carpen) în plus față de cea înscrisă în avizul de însoțire.
Ca urmare a abaterii, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Cotmeana.
De asemenea, verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

În ziua de 05 septembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurala Stâlpeni au depistat un bărbat de 59 de ani, din Mihăești, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe DN 73, pe raza comunei Dârmănești, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.
Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 2 mc lemn foc, de esență fag.
Ca urmare a abaterii, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Codrii Verzi.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurala Stâlpeni au depistat și un tânăr de 24 de ani, din Berevoești, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe DN 73, pe raza comunei Dârmănești, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.
Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1,5 mc lemn foc, de esență fag.
Ca urmare a abaterii, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Codrii Verzi.
În ziua de 05 septembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 36 de ani, din Tigveni, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe str. Luncilor din municipiul Curtea de Argeș, iar în urma verificărilor efectuate cu privire la îndeplinirea normelor specifice în aplicația SUMAL 2.0, s-a stabilit că din fotografiile mijlocului de transport încărcate în aplicație nu se distinge încărcătura.
Ca urmare a abaterii, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice.

În ziua de 05 septembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurala Domnești au depistat un bărbat de 45 de ani, din Nucșoara, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, pe DJ 731, pe raza localității de domiciliu, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului.
Cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 2 mc lemn foc, de esență rășinoase.
Ca urmare a abaterii, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010R privind contravențiile silvice, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În județul Argeș Profesor, arestat pentru agresiune sexuală. O agresase pe minoră chiar în incinta liceului

19 Mar 2024 560

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști cu elevii

08 Feb 2024 478

Bărbat decedat într-un incendiu în județul Argeș! Victima, găsită carbonizată

15 Jan 2024 828

UPDATE Directorul aeroportului din Sibiu, implicat într-un accident rutier mortal în județul Argeș! Un bărbat a murit și alte trei persoane au fost rănite (GALERIE FOTO)

10 Jan 2024 835

Femeie acroșată de un tren de călători! Victima, transportată la spital

10 Jan 2024 786

Bărbat găsit decedat într-un canal din municipiul Curtea de Argeș. A fost deschisă o anchetă

08 Jan 2024 558

UPDATE. Eveniment rutier în Argeș. Un autoturism a fost proiectat într-o țeavă de gaze!

07 Jan 2024 717

Femeie de 44 de ani din București, violată de mai mulți tineri într-un bar din județul Argeș! Suspecții au filmat totul

06 Jan 2024 6842

Șoferul unui tractor a ignorat legile rutiere! Iată cum s-a aventurat în trafic

04 Jan 2024 699

Bărbat de 73 de ani, găsit decedat într-un lac din județul Argeș

03 Jan 2024 800

Sute de kilograme de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiștii din Argeș

30 Dec 2023 747

O femeie și fiul său de 8 ani, răniți în incendiul ce le-a cuprins apartamentul. Polițiștii au întocmit dosar penal

27 Dec 2023 948

În Argeș Bărbat reținut de polițiști după agresarea fostei soții

26 Dec 2023 854

Femeie, din Argeș, reținută pentru furt calificat. Aceasta a sustras 63.000 euro din cutia de valori a tatălui ei

24 Dec 2023 900

Tânără de 19 ani, decedată într-un accident rutier în Argeș! Alți doi tineri, răniți (GALERIE FOTO)

16 Dec 2023 1368