Bărbat decedat într-un incendiu în județul Argeș! Victima, găsită carbonizată

Foto: ISU ArgeșÎn cursul zilei de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la un incendiu care s-a produs la o locuință din comuna Valea Iașului.

Potrivit IPJ Argeș, la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, care au luat primele măsuri, pentru sprijinirea intervenției pompierilor argeșeni, în vederea stingerii incendiului.

După stingere, un bărbat de 85 de ani, din aceeași localitate, locatar al imobilului, a fost găsit decedat.

„În cauză va fi întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, cercetările fiind preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, urmând ca pentru stabilirea cauzelor decesului să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale“ - au precizat reprezentanții IPj Argeș.

Citește și: 

Șase copii și patru adulți, incendiați în casă, la Medgidia! Procesul continuă la Tribunalul Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Argeș Incendiul de la sediul DSVSA a pornit, cel mai probabil, de la un aparat de aer condiţionat

13 Apr 2024 476

O femeie și fiul său de 8 ani, răniți în incendiul ce le-a cuprins apartamentul. Polițiștii au întocmit dosar penal

27 Dec 2023 917

Incendiu izbucnit la un autoturism din județul Argeș. Intervin pompierii

24 Dec 2023 842

Bărbat imobilizat la pat, decedat într-un incendiu ce a cuprins o locuință din județul Argeș

23 Dec 2023 865

UPDATE. Casă cuprinsă de flăcări în Argeș! Posibilitate de propagare la vecinătăți (FOTO)

18 Dec 2023 808

Arde o casă în Argeș! Pompierii intervin

03 Dec 2023 719

Incendiu la o gospodărie din județul Argeș. Pompierii au intervenit la fața locului

02 Dec 2023 796

Incendiu în județul Argeș! Un bărbat de 73 de ani găsit decedat în locuința cuprinsă de flăcări

22 Nov 2023 937

Incendiu la o casă din județul Argeș! Pompierii au intervenit la fața locului (FOTO)

12 Nov 2023 817

Incendiu devastator la Mioveni, județul Argeș! Pompierii s-au luptat mai bine de două ore cu flăcările (GALERIE FOTO)

11 Nov 2023 810

Incendiu la o locuință din județul Argeș! Doi bătrâni, salvați în ultima clipă din calea flăcărilor (GALERIE FOTO)

11 Nov 2023 714

Locuință distrusă în urma unui incendiu în Argeș. De la ce a pornit focul (FOTO)

05 Nov 2023 776

Dramă într-o familie din Argeș. O mamă a murit și fiul ei a suferit arsuri în urma incendiului ce le-a cuprins locuința

29 Oct 2023 1087

ISU Argeș O anexă a unei gospodării și un autoturism, cuprinse de flăcări! Pompierii au intervenit înainte ca focul să se extindă la o locuință

24 Oct 2023 662

UPDATE Incendiu în Argeș! O victimă de 12 ani este transportată la spital, cu arsuri

21 Oct 2023 846