IPJ Brăila Buletin de presă - 26.01.2023

Nr. 184.041 din 26.01.2023
 
Cercetat penal pentru infracțiune la regimul rutier
La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 12:50, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Cireșu, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că aceasta are dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
  •  
 
Mandate europene de arestare puse în aplicare de polițiști
La data de 25 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare mandate europene de arestare, privind pe un bărbat, în vârstă de 45 de ani, urmărit la nivel național și internațional.
Pe numele acestuia, autoritățile din Belgia și Luxemburg au emis mandate europene de arestare, în vederea extrădării către aceste state, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de de furt calificat.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Galați.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Brăila Buletin de presă - 09.06.2023

09 Jun 2023 682

IPJ Brăila Buletin de presă - 08.06.2023

08 Jun 2023 676

I.P.J. BRĂILA Buletin de presă 06.06.2023

06 Jun 2023 695

IPJ Brăila Buletin de presă - 13.02.2023

13 Feb 2023 597

IPJ Brăila Buletin de presă - 06.02.2023

06 Feb 2023 597

IPJ Brăila Buletin de presă - 03.02.2023

03 Feb 2023 774

IPJ Brăila Buletin de presă - 27.01.2023

27 Jan 2023 767

IPJ Brăila Buletin de presă - 25.01.2023

25 Jan 2023 720

IPJ Brăila Buletin de presă - 20.01.2023

20 Jan 2023 744

IPJ Brăila Buletin de presă - 17.01.2023

17 Jan 2023 758

IPJ Brăila Buletin de presă - 16.01.2023

16 Jan 2023 895

IPJ Brăila Buletin de presă - 13.01.2023

13 Jan 2023 789

IPJ Brăila Buletin de presă - 11.01.2023

11 Jan 2023 849

IPJ Brăila Buletin de presă - 03.01.2023

03 Jan 2023 827

IPJ Brăila Buletin de presă - 16.12.2022

16 Dec 2022 999