IPJ BuzăuAccidente de circulaţie

Nr.154 din 9 mai 2023
 
 
BULETIN INFORMATIV
privind evenimente şi activităţi din ziua de 8 mai 2023
 
 
 
Transport de material lemnos sancţionat de polițiști
 
În ziua de 8 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Beceni, în timp ce desfășurau atribuțiile de serviciu, au sancţionat un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Lopătari, care a transportat cu autoutilitara material lemnos pe DC 159, în Lopătari.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că șoferul nu deține documente de proveniență pentru cei peste 9 metri cubi de lemn rotund din specia molid, în sensul în care avizul de însoțire pentru materialul lemnos implementat în aplicația SUMAL conţinea un alt punct de încărcare decât cel real.
Administratorul societății comerciale care a emis avizul de însoțire a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Totodată, polițiștii au procedat la confiscarea materialului lemnos transportat în afara cadrului legal, în valoare de aproximativ 5000 de lei.
 
  •  
 
       Nereguli la regimul rutier sancţionate de poliţişt.
 
Ieri, 9 mai a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au continuat activitățile pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Activităţile s-au desfăşurat pe principalele artere rutiere din județul Buzău și au vizat depistarea şi scoaterea din trafic a conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, care efectuează depășiri neregulamentare, conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe cu efect psihoactiv, dar și pietonii care pun în pericol circulaţia pe drumurile publice prin nerespectarea regulilor de circulație.
Astfel, polițiștii rutieri buzoieni au oprit în trafic un şofer care a circulat pe sens opus de mers, dar și un alt șofer pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale, aceştia rămând pietoni pentru următoarea perioadă.
De asemenea, aparatele radar au înregistrat 29 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 7 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele  90, respectiv 120 de zile.

Cea mai mari viteză– 152 km/h– a fost înregistrată în cazul autoturismului unui şofer de 42 de ani, din Brăila, ce rula pe DN2E85, în  afara localității Spătaru.
Alte 21 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă , dar şi 18 sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
17 căruțași, pietoni și bicicliști au fost sancţionaţi contravenţional pentru abaterile comise în trafic. Cu toţii au fost consiliaţi cu privire la riscul la care se expun atât pe ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, prin nerespectarea legislaţiei rutiere.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 28.000 de lei.
 
  •  
Accidente de circulaţie.
 
*În data de 8 mai a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe pe DN2E85, la ieșire din municipiul Râmnicu Sărat către Focșani
Din primele cercetări de la fața locului a reieșit că autocarul condus dinspre Focșani către Râmnicu Sărat, de către un conducător auto râmnicean, în vârstă de 52 de ani, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și a 22 de pasageri din autocar.
Cele 23 de persoane rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 
 
**În noaptea de 8/9 mai a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe DN2E85, la ieșire din localitatea Cioranca către Buzău.
Din primele cercetări de la fața locului, în autoutilitara condusă dinspre București către Buzău, de către un șofer în vârstă de 55 de ani, din Vrancea, a intrat în coliziune cu un autocamion condus pe sensul opus de mers, de către un cetățean turc, în vârstă de 62 de ani.
Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului de 55 de ani și rănirea cetățeanului străin, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 
 
Poliţiştii rutieri solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu atenţie, calm şi să dea dovadă de respect în trafic, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite.
- să nu conducă dacă sunt obosiţi.
-să tina cont ca limitele legale de viteză trebuie respectate cu stricteţe.
- de asemenea, atragem atenţia asupra manevrei de depăşire, considerată a fi manevra cu gradul cel mai ridicat de dificultate. Dacă un partener de trafic s-a angajat într-o depăşire hazardată, trebuie încetinită viteza, facilitându-i astfel reintrarea, fără pericol pe partea dreaptă.
Odată cu venirea primăverii, se înregistrează şi o creştere a traficului pietonal.  Astfel, pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, să traverseze carosabilul doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că traversarea se face în condiții de siguranță, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenția de a traversa.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BuzăuNereguli în trafic

28 Feb 2024 355

IPJ BuzăuAcțiuni preventive desfășurate de polițiști

21 Aug 2023 686

Sute de amenzi aplicate de polițiștii din Buzău în weekend

21 Aug 2023 848

IPJ Buzău Accidente de circulaţie

17 Aug 2023 612