IPJ Ialomița Buletin de presă - 06.07.2021

Nr. 110.406 din 6 Iulie 2021
 
 
BULETIN DE PRESĂ
  
Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii ialomițeni
 
La data de 5 iulie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliței Municipiului Slobozia au fost sesizați, de o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că a fost lovită de soțul său.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că între cei doi soți ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia bărbatul i-ar fi adresat injurii și ar fi lovit-o pe femeie. 
S-a procedat la întocmirea formularului pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimei, reieșind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Pe numele bărbatului de 43 de ani a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

A condus cu permis fals
 
        În cursul zilei de ieri, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au oprit,  pentru  control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani.
 
Bărbatul a prezentat pentru control un permis de conducere emis de autoritățile italiene, iar în urma examinării nu au fost identificate elementele de siguranță, existând suspiciuni că documentul ar fi fals.
 
De asemenea, în urma verificării în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că acesta nu figurează ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „falsul material în înscrisuri oficiale” și „uzul de fals”.
 

Cercetat penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere și sub influența alcoolului

 
La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii  din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Târg au depistat, în flagrant delict, un bărbat în vârstă de 23 ani, din comuna Coșereni, în timp ce conducea un moped neînmatriculat și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
 
Întrucât acesta nu avea asupra sa documentele personale a fost verificat în bazele de date, reieșind că nu  posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
Totodată, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul Drager, care a indicat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Urziceni pentru prelevarea de probe biologice.        
 
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Razie a polițiștilor din Constanța și Tulcea pe DN22! 29 de șoferi vitezomani, sancționați

29 Jan 2024 851

Tragedie în județul Ialomița! Trei persoane au murit într-un cumplit accident rutier (GALERIE FOTO)

29 Dec 2023 5171

Percheziții la persoane bănuite de furtul mai multor unelte din incinta unei societăți comerciale

23 Dec 2023 998

O fetiță a murit și alți doi copii sunt în stare gravă după ce ar fi fost spălați de bunica lor cu o substanță toxică (VIDEO)

22 Dec 2023 1997

În Ialomița Un bărbat de 48 de ani, reținut pentru act sexual cu o minoră. Fata are doar 14 ani

07 Nov 2023 1019

IPJ Ialomița Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

27 Oct 2023 669

IPJ Ialomița Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

27 Sep 2023 615

În Ialomița Mandate de percheziții și de aducere pentru trafic de cocaină și canabis (FOTO)

26 Sep 2023 962

IPJ Ialomița Dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier

22 Sep 2023 667

IPJ Ialomița Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni, pentru siguranța cetățenilor

18 Sep 2023 503

UPDATE Suspiciuni de viol la tabăra de vară a AUR organizată la Neptun-Olimp. Victima, o tânără de 17 ani (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Sep 2023 3128

IPJ Ialomița Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe

18 Sep 2023 483

IPJ Ialomița Acțiune cu efective mărite la Fetești. Ce au constatat autoritățile

08 Sep 2023 790

Județul Ialomița Un bărbat din comuna Bucu, prins băut la volanul unui tractor neînmatriculat!

03 Aug 2023 908

IPJ Ialomița Bărbat din Fierbinții de Jos găsit mort în locuința sa

01 Aug 2023 959