IPJ Ialomița Buletin de presă - 27.12.2021

Nr. 110676 din 27 Decembrie 2021
 
BULETIN DE PRESĂ
 
Urmărită internațional, depistată de polițiștii specializați în investigații criminale
La data de 25 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au deplasat în orașul Țăndărei, unde au identificat o femeie, de 29 de ani, urmărită internațional.
 
Aceasta era condamnată de către de autoritățile judiciare spaniole pentru săvărșirea infracțiunii de tălhărie.
 
Sus-numita a fost condusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, unde a fost a emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
        
 
Șoferi depistați în flagrant sub influența alcoolului și fără permis de conducere
 
La data de 25 decembrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au oprit, pe raza comunei Făcăeni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 ani.
 
În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că persoana depistată nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar certificatul de înmatriculare prezintă modificări la rubrica „data următoarei inspecţii tehnice”, rezultând de asemenea că ITP-ul este expirat.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „falsul material în înscrisuri oficiale” şi „uz de fals”, bărbatulul fiind totodată sancţionat contravenţional conform OUG. 195/2002 și reţinut certificatul de înmatriculare.
      
 

* * *
 
Tot sâmbătă, în jurul orei 19:30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au fost sesizați cu privire la faptul că pe DC1827, în comuna Bordușani, un autoturism a intrat în coliziune cu un copac, oprindu-se în gardul unui imobil.    
 

În urma verificărilor efectuate, la fața locului a fost identificat autoturismul în cauză și conducătorul acestuia, un bărbat de 35 ani, din com. Bordușani.
 
Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, rezultând valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Municipal Fetești unde i-au fost prelevate monstre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
Cu ocazia verificărilor în bazele de date a reieșit că șoferul figurează cu mențiunea restricții, având permisul reținut pentru conducere sub influența alcoolului.
       
În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
 
* * *
 
În data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii rutieri din municipiul Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Slobozia un autoturism ar fi lovit mai multe mașini parcate, iar conducatorul auto a plecat de la fața locului.
 
În urma activităților de căutare a fost identificat autoturismul în cauză, fiind oprit în trafic prin folosirea semnalelor acustice și luminoase.
 
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat în vârstă de 50 de ani, care în momentul verificărilor emana halenă alcoolică, rezultatul etilotestului indicând valoarea de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea determinării concentrației de alcool în sânge.
 
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul savarșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Ialomița Din activitatea polițiștilor rutieri

30 Apr 2024 277

IPJ IalomițaPește confiscat de polițiști

29 Apr 2024 261

IPJ Buzău Ordine de protecție provizorii emise de polițiștii ialomițeni

29 Mar 2024 349

IPJ IalomițaPolițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 43 de ani

25 Mar 2024 374

IPJ IalomițaBărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Făcăeni conducea un autovehicul fară a poseda permis de conducere

04 Mar 2024 333

IPJ IalomițaPoliţiştii ialomițeni acţionează permanent

21 Feb 2024 317

IPJ IalomițaPeste 140 kg de pește confiscate de polițiștii ialomițeni

19 Feb 2024 421

IPJ IalomițaPoliţiştii ialomițeni acţionează permanent

06 Feb 2024 367

IPJ IalomițaPoliţiştii ialomițeni acţionează permanent

05 Feb 2024 422

IPJ Ialomița Acțiune a polițiștilor din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița.

01 Feb 2024 513

IPJ IalomițaPoliţiştii ialomițeni acţionează, permanent

23 Jan 2024 414

IPJ IalomițaInfracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

11 Jan 2024 381

IPJ IalomițaInfracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

08 Jan 2024 422

IPJ IalomițaDin activitatea polițiștilor rutieri

20 Dec 2023 569

IPJ IalomițaDin activitatea polițiștilor rutieri

11 Dec 2023 424