IPJ Ialomița Știre de presă -Acțiune de promovare a regulilor de circulație pentru copii

                                                              Nr. 110363 din 16 Iunie 2021
 
 
 
ACȚIUNE DE PROMOVARE A REGULILOR
 DE CIRCULAȚIE PENTRU COPII
 
 
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomița desfăşoară permanent acţiuni informativ – preventive dedicate siguranţei tinerilor. Marți, 15 iunie a.c,  peste 150 de elevi din comuna Gârbovi au învățat prin jocuri și concursuri regulile de circulație, în cadrul proiectului educativ „Micul Pieton”.
 
În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier precum și cei ai Postului de Poliție Gârbovi au luat locul cadrelor didactice și au predat elevilor noțiuni privind siguranța circulației pe drumurile publice, precum și asumarea cu responsabilitate și încredere a statutului de participant al traficului rutier.
 
Pornind de la premisa conform căreia componenta prevenirii, respectiv a informării joacă un rol important în formarea unor conduite responsabile încă de la cele mai fragede vârste, beneficiarii proiectului au fost peste 150 de elevi ai claselor I-VI din cadrul Școlii Gimnaziale Gârbovi.
 
Activitatea desfăşurată a avut un impact pozitiv în rândul elevilor, polițiștii reuşind să formeze acestora deprinderi conştiente de respectare şi aplicare corectă a regulilor de circulaţie pe drumurile publice în diferite situaţii, în vederea prevenirii accidentelor.
 
Poliţiştii ialomițeni vor continua până la sfârșitul anului școlar activităţile educativ-preventive pe teme de prevenire a faptelor antisociale, cunoaşterea şi respectarea legilor, conduita elevilor în mediul şcolar şi social, precum şi siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Razie a polițiștilor din Constanța și Tulcea pe DN22! 29 de șoferi vitezomani, sancționați

29 Jan 2024 848

Tragedie în județul Ialomița! Trei persoane au murit într-un cumplit accident rutier (GALERIE FOTO)

29 Dec 2023 5168

Percheziții la persoane bănuite de furtul mai multor unelte din incinta unei societăți comerciale

23 Dec 2023 994

O fetiță a murit și alți doi copii sunt în stare gravă după ce ar fi fost spălați de bunica lor cu o substanță toxică (VIDEO)

22 Dec 2023 1996

În Ialomița Un bărbat de 48 de ani, reținut pentru act sexual cu o minoră. Fata are doar 14 ani

07 Nov 2023 1018

IPJ Ialomița Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

27 Oct 2023 667

IPJ Ialomița Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

27 Sep 2023 615

În Ialomița Mandate de percheziții și de aducere pentru trafic de cocaină și canabis (FOTO)

26 Sep 2023 962

IPJ Ialomița Dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier

22 Sep 2023 667

IPJ Ialomița Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni, pentru siguranța cetățenilor

18 Sep 2023 503

UPDATE Suspiciuni de viol la tabăra de vară a AUR organizată la Neptun-Olimp. Victima, o tânără de 17 ani (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Sep 2023 3125

IPJ Ialomița Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe

18 Sep 2023 483

IPJ Ialomița Acțiune cu efective mărite la Fetești. Ce au constatat autoritățile

08 Sep 2023 787

Județul Ialomița Un bărbat din comuna Bucu, prins băut la volanul unui tractor neînmatriculat!

03 Aug 2023 905

IPJ Ialomița Bărbat din Fierbinții de Jos găsit mort în locuința sa

01 Aug 2023 959