IPJ Iași Buletin de presă - 11.06.2021

Nr. 68.4587 din 11 iunie 2021   
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
 
ACȚIUNI ALE POLIȚIEI IEŞENE PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
 
În data de 10 iunie a.c., polițiștii ieşeni au intervenit la peste 70 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
 
Au fost aplicate peste 200 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 15 infracțiuni.
 
Ieri, poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
Au fost organizate 6 acțiuni și s-a intervenit la 79 de evenimente, dintre care 75 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților au fost sesizate 20 de infracţiuni.

 
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 202 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 86.200  de lei.
 

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
 
Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 13  permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
 
 
 
 
URMĂRIT INTERNAŢIONAL DEPISTAT DE POLIŢIŞTI
 
La data de 10 iunie a.c., poliţiştii Biroului Urmăriri Iaşi au depistat un bărbat, dat în urmărire internaţională.
 
Astfel, pe numele său Judecătoria Iaşi a emis în luna noiembrie 2020un mandat de arestare preventivă, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
 
Acesta împreună cu alţi doi bărbaţi ar fi sustras în anul 2019 un seif în care se afla suma de 173.000 lei dintr-o instituţie din comuna Ţibana.
 
Bărbatul din judeţul Mehedinţi a fost depus în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, fiind revocate formele de urmărire.
 
CERCETAT PENTRU INFRACŢIUNI RUTIERE
 

Poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă.
 
Din cercetări a rezultat că la data de 25 mai a.c., un tânăr de 26 ani, în timp ce ar fi condus un auto pe DN 28, pe raza localităţii Gorban, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil, iar apoi ar fi fost proiectat într-o anexă gospodărească.
 
 În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a 5 persoane, inclusiv a conducătorului auto, toate fiind transportate la spital. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
La data de 10 iunie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, tânărul de 26 ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J Iaşi.
 
Cercetările continuă.
 
 
CERCETAT PENTRU INFRACŢIUNI RUTIERE
 
La data de 10 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Ciurea- Postul de Poliţie Mironeasa au depistat un tânăr de 33 ani, care ar fi condus un auto pe DC 49, pe raza comunei Mironeasa avariind o autoutilitară parcată regulamentar.
 
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
De asemenea, din verificări a rezultat că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui auto fără permis de conducere.
 
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Minore obligate să se prostitueze în județul Iași! Mai multe persoane reținute de DIICOT

17 Jan 2024 632

Tâlhărie la o sală de jocuri din Iași! Polițiștii au tras focuri de armă pentru prinderea suspectului

17 Jan 2024 754

Două fetițe afectate de o soluție necunoscută care le-a provocat leziuni

16 Jan 2024 746

Erou în uniformă. Cine este polițistul care a împiedicat o tragedie

29 Dec 2023 883

Accident rutier în județul Iași! O persoană a ajuns la spital! Cum s-a petrecut evenimentul rutier

29 Dec 2023 1320

Accident mortal în noaptea de Crăciun! Un tânăr de 24 de ani a murit! Șoferul implicat era băut

25 Dec 2023 2384

IPJ Iași Doi tineri din Republica Moldova, cercetați pentru furt calificat. Ce au sustras aceștia

15 Nov 2023 734

Bărbatul în proces de divorț, acuzat de distrugere. Cu ce amendă s-a ales

29 Oct 2023 913

În Iași Avea emis ordin de protecție pentru violență conjugală, dar nici pe acesta nu l-a respectat

13 Oct 2023 850

În Iași Nouă indivizi au dat buzna în casa unor tineri și i-au „buzunărit”. Cercetări și percheziții pentru tâlhărie calificată

27 Sep 2023 1114

Polițist implicat în fabrica de droguri de la Iași! (FOTO+VIDEO)

20 Sep 2023 1091

Iași Tânăr de 21 de ani, suspectat că ar fi furat mai mulți baloți de fân

07 Sep 2023 762

Oficial de la IPJ Iași! Ce spun polițiștii despre explozia de la brutăria din Pașcani

28 Aug 2023 742

Doi motocicliști din Iași au fost amendați de polițiști după ce nu au oprit la semnalul acestora

27 Aug 2023 947

Activități de informare pe linia prevenirii traficului și consumului de droguri/substanțe interzise în Iași

18 Aug 2023 703