IPJ TimișReținut pentru infracțiuni rutiere

Nr. 158 din 13 Septembrie 2023
                                                                                                                          
                                                     
 
 BULETIN INFORMATIV 13 SEPTEMBRIE 2023
 
CĂLĂTORIA CELOR 40 DE GHIOZDANE A CONTINUAT ȘI ASTĂZI
 
Și de această dată, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, cu sprijinul ATOP Timiș au oferit 20 de ghiozdane complet echipate copilașilor aflați în dificultate din localitatea Săcălaz, județul Timiș, astfel încât aceștia să se bucure de începerea noului an școlar.
 
Bucuria și recunoștința din ochii copiilor a fost răsplata polițiștilor, precum și garanția că prin acest gest am adus o rază de lumină în viețile acestora.
 
La această activitate, am avut onoarea de a-l avea printre polițiști și pe preotul paroh al Parohiei Ortodoxe Române Săcălaz, dovedind astfel că umanitatea, solidaritatea, compasiunea și responsabilitatea față de ceilalți sunt la cote înalte.
 
De asemenea, menționăm faptul că pe parcursul anului școlar, polițiștii timișeni vor continua să organizeze activități informativ-preventive în cadrul orelor de curs, cu implicarea profesorilor, părinților și a celorlalte instituții ale statului cu competențe în domeniu, în scopul reducerii violenței fizice și psihologice în rândul elevilor, prevenirii consumului de substanțe cu efect psihoactiv, victimizării din infracțiuni cibernetice sau din trafic de persoane, precum și pentru creșterea siguranței tuturor participanților la procesul educațional.
 
Mult succes tuturor elevilor în noul an școlar!
 
  •  
 

 
REȚINUT PENTRU INFRACȚIUNI RUTIERE
 

La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii Secției 4 Timișoara au depistat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sfinții Apostol Petru și Pavel din Timișoara.
 
În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date, bărbatul figura cu permisul de conducere reținut.
 
De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultând faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, respectiv amfetamină.
 
În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "conducerea unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat" și "conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive".
 
Bărbatul a fost introdus în  Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
 
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ TimișBărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Timiș

07 Dec 2023 542

IPJ TimișReținut pentru infracțiuni rutiere

21 Feb 2023 608