IPJ Vaslui Activități preventive desfășurate de polițiștii vasluieni 24 septembrie

În perioada mai - septembrie 2023, Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, a derulat, la nivel național, proiectul de prevenire a disparițiilor de minori și a plecărilor voluntare „Plecatul de acasă nu e o soluție!”, în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei SUA în România. Scopul proiectului a fost creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție.
 
Obiectivul principal al proiectului l-a constituit creșterea nivelului de conștientizare cu privire la fenomenul dispariției voluntare a minorilor și la efectele negative ale acestei forme de dispariție.
Disparițiile de minori reprezintă un fenomen complex care generează o emoție puternică în rândul comunității, de mare impact, atenția fiind concentrată în jurul ipostazelor victimale în care se pot regăsi minorii.
În același timp, s-a pus accent și pe creșterea nivelului de informare al părinţilor și reprezentanților legali asupra necesităţii implicării în prevenirea și combaterea dispariției voluntare în rândul minorilor, oferindu-le acces la resursele de prevenire dezvoltate în cadrul proiectului, respectiv încurajarea raportării acestor cazuri și solicitării serviciilor de consiliere psihologică, în orice etapă a situațiilor de acest tip.
Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a derulat, în perioada mai – septembrie 2023, activități informativ-preventive în centre de protecție din județul Vaslui, la evenimente publice și în unități de învățământ.
Beneficiarilor li s-a adus la cunoștință riscurile la care se expun atunci când iau decizia să plece de acasă sau din centrele de protecție:
  • expunerea la situații de risc, precum: exploatare sexuală, trafic de minori, diferite accidente, diverse tipuri de agresiune
  • implicare în activități antisociale: comiterea de infracțiuni, consum de alcool, tutun, substanțe interzise
  • îndepărtarea de prieteni și familie, inadaptarea și izolarea socială         
  • dificultăți de reintegrare școlară, ceea ce va reduce considerabil posibilitatea de a evolua în plan profesional.
Totodată, în cadrul proiectului, specialiști ai Poliției Române, împreună cu reprezentanții Asociației Telefonul Copilului, au organizat sesiuni dedicate copiilor, în care aceștia au învăţat despre resursele pe care le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată. Este important ca în mediul familial sau în mediul centrelor de protecție să se discute despre pericolele la care se pot expune minorii în situația în care aceștia consideră că singura rezolvare a unei probleme este plecatul voluntar de acasă.
Din cadrul sesiunilor nu au lipsit activitățile la care specialiști ai Poliției Române au furnizat informații necesare pentru cazurile în care cei ce ajung în situații limită, în ipostaze victimale, să știe ce trebuie să facă pentru a primi imediat sprijinul autorităților și să cunoască procedurile punctuale ce trebuie urmate în funcție de situații.
Astfel, aceștia pot suna gratuit la 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului.

În același timp au la dispoziție și platforma online a organizației https://www.116111.ro/, iar pentru comunicarea electronică pot accesa mail-ul  vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ VasluiActivități pentru combaterea faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului

23 Apr 2024 231

Grădiniță sancționată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat fără să fie observați de educatoare

14 Apr 2024 493

IPJ VasluiPoliția Orașului Murgeni a pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea

09 Apr 2024 261

IPJ VasluiTâlhărie în comuna Crețești

29 Mar 2024 332

IPJ VasluiPoliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut doi tineri

12 Mar 2024 449

IPJ VasluiPolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un bărbat, în vârstă de 55 de ani,

12 Mar 2024 651

IPJ VasluiPolițist medaliat

08 Mar 2024 401

IPJ VasluiPolițiștii au reținut doi bărbați din comuna Cozmești

04 Mar 2024 362

IPJ VasluiPolițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane

04 Mar 2024 359

IPJ VasluiAcțiuni ale polițiștilor vasluieni

04 Mar 2024 305

IPJ VasluiServiciul de patrulare și supraveghere trafic rutier pe strada Colonel Simionescu Sava din municipiul Bârlad a depistat și oprit o autoutilitară

20 Feb 2024 516

IPJ VasluiAcțiuni ale polițiștilor vasluieni

20 Feb 2024 371

IPJ VasluiPoliţiştii Serviciului Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea

20 Feb 2024 379

IPJ VasluiPolițiștii au depistat două persoane urmărite internațional

02 Feb 2024 490

Verificări ale IPJ Vaslui și Spitalul Municipal Bîrlad, în urma apariției unor imagini cu un pacient agresat

26 Jan 2024 686