ISU Bihor Comunicat de presă - 04.01.2022

Nr. 65 Oradea, 01.04.2022
COMUNICAT DE PRESĂ
Peste 70 de refugiați ucraineni au fost ajutați în cadrul
Centrului de Asistență Umanitară pentru Refugiați Bihor
 
 
Începând din data de 29 martie a.c., persoanele care provin din zona conflictului armat din Ucraina beneficiază de sprijin și consiliere în cadrul Centrului de Asistență Umanitară pentru Refugiați Bihor, care funcționează în spațiul pus la dispoziție de Primăria Municipiului Oradea, situat pe strada Calea Aradului nr.87.

De la deschiderea Centrului, până în dimineața zilei de vineri, 01 aprilie a.c.,  73  de refugiați ucraineni, din care 39 de adulți și 34 de minori, au beneficiat de serviciile oferite de către reprezentanții instituțiilor publice implicate în acest demers, ai Fundației Comunitare Oradea și ai celorlalte organizații din cadrul Grupului de inițiativă „Bihor pentru Ucraina”, ai Organizației Crucea Roșie Filiala Bihor, precum și de voluntarii prezenți în cadrul acestuia, unii dintre aceștia fiind chiar refugiați ucraineni.

Persoanele refugiate, sosite la Centru, au solicitat informații cu privire la cazare, transport, la modul de obținere a permisului de ședere temporară, la servicii medicale, la posibilitățile de angajare, la măsurile de asistență socială etc., fiecare dintre acestea beneficiind de consiliere specializată și de serviciile de care aveau nevoie. De asemenea, refugiaților veniți la Centru le-au fost donate alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, iar copiilor, inclusiv cărți potrivite vârstei, în limba ucraineană.

În cadrul Centrului sunt organizate puncte de informare în care refugiații sunt consiliați și sprijiniți de reprezentanții ISU Bihor, Direcției de Sănătate Publică, Direcției de Asistență Socială Oradea, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Direcției Sanitar -Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, Serviciului pentru Imigrări Bihor, Grupului de inițiativă „Bihor pentru Ucraina”, din care fac parte specialiști din diferite domenii și voluntari din cadrul a peste 50 de organizații neguvernamentale și Organizației Crucea Roșie Filiala Bihor.

De asemenea, în interiorul Centrului sunt amenajate un punct medical și un spațiu pentru consiliere psihologică, precum și spații pentru odihnă, pentru servit masa, pentru relaxare, loc de joacă pentru copii, etc., refugiaților fiindu-le puse totodată la dispoziție diferite produse de strictă necesitate (produse alimentare, haine, produse de igienă ș.a.m.d.).
 
 
 
 

Persoană de contact
Purtător de cuvânt al Centrului de Asistență Umanitară pentru Refugiați Bihor

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Bihor300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

25 Apr 2024 273

ISU BihorUn pompier bihorean, multiplu campion național la culturism, organizează un eveniment sportiv caritabil, pentru o fetiță grav bolnavă, în Marghita

03 Apr 2024 346

ISU Bihor 47 de ani de la cutremurul din 1977

04 Mar 2024 331

ISU Bihor Acțiuni de informare preventivă desfășurate de pompierii bihoreni

27 Feb 2024 353

ISU BihorPeste 400 de copii instruiți de pompierii bihoreni, în ultimele două zile

16 Feb 2024 378

ISU Bihor Pompierii bihoreni vă îndeamnă să fiți prevăzători

13 Feb 2024 389

ISU BihorCe facem dacă ajungem la locul unui accident rutier?

11 Jan 2024 356

ISU BihorPeste 130 de intervenții și misiuni ale salvatorilor bihoreni în minivacanța de Revelion

03 Jan 2024 486

ISU BihorMisiuni desfășurate de pompierii bihoreni pentru înlăturarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase

14 Dec 2023 416

ISU BihorAtenționări și avertizări meteorologice pentru județul Bihor

13 Dec 2023 551

ISU BihorRecomandările pompierilor bihoreni pentru protejarea populației

13 Dec 2023 342

ISU BihorSimptomele intoxicației cu monoxid de carbon

11 Dec 2023 383

ISU Bihor„Salvatorii din pasiune” sărbătoriți de pompierii bihoreni

05 Dec 2023 523

ISU Bihor20 Noiembrie - Ziua Internațională a Drepturilor Copilului

20 Nov 2023 427

ISU BihorBunică și nepoată în pericol, într-o casă cuprinsă de flăcări, din cauza unui coș de fum

08 Nov 2023 415