ISU IalomițaAccident rutier pe raza localității Adâncata

                                                                                           Nr.45 din 06 noiembrie 2023
 
BULETIN INFORMATIV
 
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor, asigurarea măsurilor PSI, acordarea de prim ajutor, misiunile de înlăturare a efectelor meteorologice generate de codul galben  și intervenția în cazul accidentelor rutiere reprezintă doar câteva exemple dintre cele  50 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (03- 05.11.2023).
La nivel județean, 44 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
 
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
       
       !  În perioada de referință, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier, pe raza localității Adâncata, în care au fost implicate un autoturism, un microbuz și 8 persoane. În sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Cele 8 persoane, conștiente, cooperante și neîncarcerate au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior patru victime ce prezentau traumatisme minore au fost transportate la Spitalul municipal Urziceni, iar pentru celelalte nu a fost necesar transportul la unitatea spitalicească. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
 
        !  În data de 04.11.2023, în jurul orei 09:00, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Manasia, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma impactului au rezultat două victime, conștiente, cooperante și neîncarcerate, cărora li s-a acordat primul ajutor medical calificat, ulterior o persoană a fost transportată la Spitalul municipal Urziceni, pentru investigații suplimentare, iar cea de-a doua a refuzat transportul la unitatea spitalicească. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
 
         ! Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și a măsurilor de acordare a primului ajutor medical calificat pe timpul desfășurării unui meci de fotbal  în localitatea Gheorghe Doja.
        
          ! În urma fenomenelor meteorologice generate de codul galben emis la nivelul județului Ialomița,  Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit cu o motopompă pentru evacuarea apei pluviale dintr-o gospodărie, în municipiul Slobozia.
 

În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 2 incendii înregistrate la nivel județean .
Cele două intervenții au fost înregistrate la arderile necontrolate (vegetație uscată), fiind afectate aproximativ 5 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise și folosirea intenționată a sursei de aprindere.
Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

 
       În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
 
    Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
                                         
 
                                     Compartimentul Informare și Relații Publice  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IalomițaDetașamentul de pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Cotorca,

15 Apr 2024 462

ISU IalomițaSalvatorii de la Stația de pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier

10 Apr 2024 303

Un autocar s-a răsturnat în județul Ialomița. A fost activat Planul Roșu de intervenție (FOTO)

26 Nov 2023 1105

Impact violent între două TIR-uri și un autoturism în localitatea Țăndărei! Unul dintre șoferi, transportat la spital (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 1357

ISU Ialomița Accident rutier pe E85. Un autocar și alte două autoturisme implicate (FOTO)

04 Nov 2023 2770

ISU IalomițaStația de pompieri Fetești a intervenit la un accident rutier

30 Oct 2023 536

ISU IalomițaDetașamentul de pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier

16 Oct 2023 671

Cinci persoane rănite într-un accident rutier în județul Ialomița. Printre victime, un copil de 6 ani

04 Aug 2023 1258

Două persoane, rănite grav într-un accident urmat de incendiu la Giurgeni! Salvatori din trei județe, inclusiv Constanța, au intervenit (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Jul 2023 3288

Accident în Ialomița Impact între un TIR și o mașină pe șoseaua E85! Două victime au avut nevoie de îngrijire medicale

05 Jul 2023 1074

Cinci persoane implicate într-un accident rutier în județul Ialomița. Printre victime și un copil

15 Apr 2023 1333

Două persoane rănite într-un grav accident rutier în județul Ialomița (GALERIE FOTO)

07 Mar 2023 1116

Accident mortal în județul Ialomița. Trei victime, printre care și un copil. O persoană a decedat (GALERIE FOTO)

15 Dec 2022 1691

Șapte persoane implicate într-un accident rutier în județul Ialomița (GALERIE FOTO)

19 Nov 2022 1362

12 persoane implicate într-un accident în lanț pe Autostrada A2 București-Constanța. Un copil a ajuns la spital (GALERIE FOTO)

08 Aug 2022 1348