MAI Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia începerii anului universitar

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia începerii anului universitar
 
Cu ocazia începerii noului an universitar, adresez tuturor studenților și cadrelor didactice universitare, cercetătorilor și colaboratorilor externi, precum și personalului de suport din instituțiile universitare, mult succes în activitatea de studiu, cercetare și aplicare sau practică universitară.
Este deja un truism faptul că prosperitatea și libertatea unei națiuni atârnă esențial de calitatea educației, iar educația universitară este domeniul de vârf al întregului sistem de învățământ, domeniul excelenței și al performanței.
Sper ca toți cei care astăzi pășesc pentru prima oară pragul universităților sau care își continuă studiile, profesorii și formatorii lor să dobândească această conștiință a importanței cruciale pe care studiul îl are pentru cariera lor și pentru întreaga societate.
Prezentul este plin de provocări, lumea se află într-o accelerată și profundă schimbare pe multiple planuri, iar educația joacă un rol fundamental în găsirea soluțiilor și în asigurarea unui viitor mai bun.
Este momentul în care tinerii noștri, voi, studenții, aveți oportunitatea de a vă dezvolta nu doar cunoștințele, ci și caracterul. Educația serioasă, etica și responsabilitatea sunt principii fundamentale pe care trebuie să le promovăm și să le cultivăm în noi înșine.
Respectul pentru lege și față de semeni sunt valori care definesc o societate justă și prosperă. Încurajez cu tărie pe fiecare dintre voi să fie parte activă a comunității, să se implice în proiecte sociale și să-și asume responsabilitatea pentru binele comun.
 
Între instituțiile de învățământ superior, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” ocupă un loc special, pentru că aici se formează profesional și moral cei care și-au ales și și-au câștigat rolul de a conduce în viitor complexul proces de aplicare a legii și protecției drepturilor cetățenilor.
Această misiune obligă de două ori mai mult, nu numai sub aspect tehnic – profesional, ci și sub aspect etic și moral, pentru că cei ce veghează la respectarea legii trebuie să fie ireproșabili sub aspect profesional și moral.
Legea nu poate fi corect aplicată și nu va dobândi respectul cuvenit al semenilor, dacă cei care o aplică o fac greșit sau chiar mai grav, o încalcă.
Un om al legii trebuie să înțeleagă legea în toate profunzimile ei și să o respecte ca pe o credință sfântă. Pentru un om al legii, legea trebuie să fie o adevărată religie. În optica mea, pentru studenții și absolvenții Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” nu există alternativă decât excelența profesională și morală. Cadrele didactice și conducerea Academiei sunt responsabile direct pentru realizarea acestui obiectiv.
 
Începând cu acest an, o serie de reforme se lansează în structurile MAI, punctual și sectorial, pentru a aborda cele mai urgente probleme și vulnerabilități apoi, treptat, în anii care urmează, pe un plan din ce în ce mai larg, care va cuprinde fără îndoială nu numai armele MAI, ci și ministerul în sine.
O astfel de măsură este și militarizarea Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, care va contribui la creșterea disciplinei și a responsabilizării studenților, a educării lor cu severitate și rigoare, pentru a deveni profesioniștii de mâine ai sistemului.

Întreg sistemul MAI trebuie trecut prin filtrul unei analize și modernizări pentru a fi readaptat provocărilor unei societăți care s-a schimbat mult în ultimii ani, iar aceste schimbări vor continua accelerat, atât sub aspect tehnologic, cât și al mentalităților, comportamentelor și provocărilor la adresa legalității.
Este crucial să șlefuim mentalitățile în sistemul de ordine publică al MAI și să reclădim virtuțile unor profesii nobile din spectrul tuturor armelor MAI, în special în structurile de poliție și poliție de frontieră. Acest lucru se va face cu perseverență și intransigență, cu disciplină și rigoare. Este responsabilitatea conducerii armelor și a conducerii ministerului să întroneze această disciplină, rigoare, exigență și intransigență.
De aceea, studenții de astăzi ai Academiei, specialiștii de mâine, trebuie echipați profesional și moral cu acele cunoștințe și valori care să le permită asumarea și rezolvarea misiunii de aplicare a legii în condițiile dificile prezente și cele viitoare.

Acest obiectiv nu poate fi atins decât în condiții de deplină integritate și corectitudine a procesului de învățământ, evaluare și promovare, de care cadrele didactice și conducerea Academiei sunt responsabile.
Am încredere că aceste provocări și obiective vor fi abordate și asumate corespunzător de studenții, profesorii și conducerea Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza “.
 
Vă doresc mult succes!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Niculinei Parosanu, secretar general la Oraș Techirghiol (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 39

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 350

Scandal de amploare în cartierul Henri Coandă din Constanța! Mai multe persoane, implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 593

S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49! Incredibil cât a costat biletul care a făcut un jucător mai bogat cu peste 700.000 de euro

28 Apr 2024 167

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 209

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 246

Licitații Constanța Primăria Medgidia cumpără mobilier școlar, materiale didactice și echipamente cu peste 730.000 de euro (DOCUMENT)

28 Apr 2024 189

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 232

Vila Prințului Barbu Ştirbey din Mamaia se vinde. Propietarul Metfor Travel SRL cere jumătate de milion de euro

28 Apr 2024 521

#DobrogeaDigitală Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

28 Apr 2024 397

Judecătorii de la Tribunal au suspendat procesul între Consiliul Local Limanu și afaceristul Marius Bărbat, fost comisar în cadrul Serviciului Antifraudă

28 Apr 2024 276

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 269

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 252

Soluții rapide pentru o zi de 1 Mai, dacă nu ți-ai făcut planuri

28 Apr 2024 300

Firme Constanța SC Dobromin SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

28 Apr 2024 272