Poliția Română - Perchezii domiciliare

Nr. 1.499 din 13 decembrie 2023
 
UPDATE: PERCHEZIȚII LA UN GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, SPECIALIZAT ÎN INFRACȚIUNI INFORMATICE ȘI EVAZIUNE FISCALĂ
 
În urma celor 26 de percheziții domiciliare efectuate ieri, 12 decembrie, de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au fost descoperite și ridicate 22 de telefoane mobile, 18 laptop-uri, 200 de chei de accesat aparatele de jocuri de noroc, 85 de medii de stocare, 7 DVR-uri, 4 unități PC, 323.298 de lei, 14.705 euro, 15.000 de forinți, precum și înscrisuri contabile, documente și alte mijloace de probă.
 
De asemenea, în urma audierii persoanelor cercetate, procurorul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caraș-Severin a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 9 persoane, iar, față de alte două persoane, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
 
Reamintim că, la data de 12 decembrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au pus în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Caraș-Severin, Timiș și în municipiul București, precum și 26 de mandate de aducere, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, accesul ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fraudă informatică şi evaziune fiscală.
 
Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2019 - decembrie 2023,  26 de persoane, din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, administratorii și angajați ai două societăți comerciale din județul Timiș, precum şi alte persoane, ar fi constituit un grup infracțional organizat, având drept scop obținerea unor sume importante de bani, prin fraudarea aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine, din mai multe locații din județele Caraș-Severin,Timiș, Arad și Hunedoara.
 
Astfel, membrii grupului infracțional ar fi intervenit asupra contoarelor aparatelor de joc cu ajutorul unor dispozitive și programe informatice, crescând în mod artificial câștigurile care trebuiau acordate potențialilor jucători.
 
De asemenea, ar fi modificat parametrii de acordare a Jackpot-ului și a procentajului de câștig, însușindu-și, în mod fraudulos, Jackpot-urile mari.
 
Organizarea în cadrul grupului era de tip piramidal, persoanele cercetate acționând pe trei paliere distincte.
 

Primul ar fi avut în componență patru lideri cu funcţii de conducere în cadrul celor două firme cu sediul în judeţul Timiş.
 
Cel de-al doilea palier, de execuție, ar fi fost constituit din angajați ai firmelor care, la comanda liderilor grupului, s-ar fi deplasat  în locaţiile unde se aflau aparatele de jocuri de noroc și ar fi intervenit asupra acestora, prin folosirea unor chei speciale, dispozitive şi alte accesorii.

 
Pe ultimul palier ar fi acționat persoanele care ar fi avut calitatea de administratori (în fapt sau în drept) ai unor locații în care erau instalate aparate de jocuri de noroc puse la dispoziţie de liderii grupului infracțional, în baza unor contracte de participaţiune/închiriere.
 
Potrivit înţelegerilor stabilite anterior, aceștia ar fi anunțat membrii grupului infracțional, care ar fi operat pe palierul de execuție, despre încasările masive la aparatele din sălile administrate, pentru a veni să acţioneze cu dispozitive, în vederea fraudării aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine.
 
Câștigurile obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite și împărțite în interiorul grupului de criminalitate organizată.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. Structura Centrală.
 
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timişoara, serviciilor de combatere a criminalității organizate Arad și Mehedinţi, Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Inspectoratului de Poliție Județean Timiş, Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara și specialiştilor din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara.
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română - BCCO Alba - Percheziții

05 Apr 2024 316

Poliția Română - BCCO Brașov - Trafic de minori

03 Apr 2024 319

Poliția Română - BCCO Argeș trafic de droguri de risc

22 Mar 2024 370

Poliția Română Peste 200 de percheziții astăzi, pentru combaterea infracționalității (VIDEO)

06 Mar 2024 708

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 578

Poliția Română -B.C.C.O Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, au efectuat 9 percheziții domiciliare

06 Feb 2024 512

Poliția Română Droguri, bani și echipamente confiscate într-o operațiune majoră

21 Jan 2024 639

MAI428 de premise de conducere au fost reținute

18 Jan 2024 347

MAI Polițiștii și jandarmii au depistat în ultimele 24 de ore 15 persoane urmărite național sau internațional

11 Jan 2024 706

Percheziții în mai multe județe din țară într-un dosar de evaziune fiscală

11 Jan 2024 802

Poliția Română Percheziții și investigații, pentru combaterea criminalității organizate

06 Jan 2024 792

MAI 70 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracționalității

19 Dec 2023 368

MAIPiloții Inspectoratului General de Aviație au executat 10 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane

18 Dec 2023 355

MAI Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. Situația actualizată

18 Dec 2023 569

Poliția Română - Biroul Teritorial Vrancea, au efectuat 4 percheziții domiciliare

12 Dec 2023 452