Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

Foto: Poliția RomânăAstăzi, Poliția Română efectuează 140 de percheziții domiciliare, pentru combaterea infracționalității, în principal a celei economice, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Potrivit IGPR, perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la D.I.I.C.O.T. și alte unități de parchet, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrafacere, constituire de grup infracțional organizat, delapidare, obținere ilegală de fonduri, trafic de droguri, operațiuni cu psihoactive, pornografie infantilă, înșelăciune, fals și uz de fals.

„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice“ - au mai precizat reprezentanții IGPR.



Citește și: 

Percheziții în mai multe județe, printre care și Constanța într-un dosar de obținere ilegală de fonduri (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 508

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 659

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 637

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 529

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 1569

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1970

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 815

Percheziții ale procurorilor DIICOT într-un dosar de trafic de droguri! Incredibil cine a fost adus la audieri (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 972

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea într-un dosar instrumentat de Jandarmeria Națională Franceză (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 819

UPDATE Captură record de 3.000.000 de euro a polițiștilor din Constanța! Percheziții la Constanța și Năvodari! (FOTO)

11 Feb 2024 1491

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1597

Percheziții în județul Argeș după ce un grup infracțional organizat a indus în eroare operatorii unor case de amanet din Constanța și din alte județe

31 Jan 2024 681

Percheziții la Constanța și București! Vizat, un suspect de trafic de droguri! Ce au găsit anchetatorii asupra bărbatului (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 1033

Droguri comercializate consumatorilor minori din Bihor! Trei suspecți, reținuți de procurorii DIICOT

24 Jan 2024 694

Percheziții DIICOT într-un dosar de trafic de droguri (VIDEO)

24 Jan 2024 731