VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!




Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR  și ai Serviciului  de Investigare a Criminalității Economice din IPJ Arad, pun în aplicare 79 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov,  Constanţa și a municipiului București, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere  în Cehia, Bulgaria și  Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de  contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) și materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor.

Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 - 2024, membrii celor două grupuri infracționale au  procurat bunurile accizabile din afara României, le-au introdus fraudulos în țară (cu complicitatea sau susținerea unor funcționari din cadrul autorităților publice), transportat și depozitat , în scopul valorificării pe piața neagră.

Pe parcursul administrării probatoriului au fost indisponibilizate cantităţile de 38.019.640 ţigarete (din care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant), 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la suma de 12.740.000 euro.

Sunt puse în executare peste 50 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor, din care patru sunt funcționari publici cu statut special, audierile fiind realizate la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara.

Acţiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Inspectoratului General al Poliției Române şi structurilor subordonate din teritoriu și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroului Tehnic și de  Criminalistică al D.I.I.C.O.T și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.


Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 493

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 659

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 637

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 529

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1968

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 813

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 577

Percheziții ale procurorilor DIICOT într-un dosar de trafic de droguri! Incredibil cine a fost adus la audieri (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 971

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea într-un dosar instrumentat de Jandarmeria Națională Franceză (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 818

UPDATE Captură record de 3.000.000 de euro a polițiștilor din Constanța! Percheziții la Constanța și Năvodari! (FOTO)

11 Feb 2024 1489

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1596

Percheziții în județul Argeș după ce un grup infracțional organizat a indus în eroare operatorii unor case de amanet din Constanța și din alte județe

31 Jan 2024 679

Percheziții la Constanța și București! Vizat, un suspect de trafic de droguri! Ce au găsit anchetatorii asupra bărbatului (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 1033

Droguri comercializate consumatorilor minori din Bihor! Trei suspecți, reținuți de procurorii DIICOT

24 Jan 2024 692

Percheziții DIICOT într-un dosar de trafic de droguri (VIDEO)

24 Jan 2024 730