Autoevaluarea activitatii Departamentului pentru politica de aparare si planificare

Joi, 11 februarie a.c., la sediul M.Ap.N., s-a desfăşurat autoevaluarea activităţii Departamentului pentru politica de apărare şi planificare (DPAP) pe anul 2009.

Secretarul de stat Viorel Oancea a menţionat că în anul 2009 au fost înregistrate o serie de realizări importante în domeniul planificării apărării şi al relaţiilor militare internaţionale. Viorel Oancea a mulţumit colegilor din departament pentru eforturile depuse anul trecut şi a felicitat toate structurile componente, subordonate sau coordonate, pentru modul în care au colaborat între ele şi au cooperat cu alte structuri din interiorul ministerului şi din afara lui, în vederea îndeplinirii sarcinilor primite. Ca principală prioritate pentru anul 2010, a fost stabilită revizuirea planurilor de implementare a programelor, după o analiză atentă a cerinţelor reale şi a corelării lor cu resursele disponibile.

În mesajul transmis participanţilor la activitate, ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a subliniat faptul că „în următoarea perioadă departamentul trebuie să acţioneze ferm pentru îndeplinirea angajamentelor militare asumate de ţara noastră în cadrul NATO, UE şi al celorlalte organizaţii şi organisme internaţionale, pentru afirmarea intereselor politico-militare ale României în cadrul comunităţii europene şi euroatlantice, pentru continuarea procesului de transformare a Armatei şi dezvoltarea capacităţii de decizie şi acţiune a organismului militar.”

Biroul de Presă al M.Ap.N.
  Tel./Fax 021/319.60.22


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Participarea secretarului de stat Daniel Ioniţă la seminarul internaţional privind cooperarea Georgiei cu NATO

04 Feb 2016 1379

Întrevederea secretarului de stat Daniel Ioniţă cu vice-preşedintele executiv al Consiliului Atlantic al SUA, Damon Wilson

19 Jan 2016 1510

Cea de a doua zi a vizitei comune în Muntenegru a ministrului român al afacerilor externe Bogdan Aurescu, alături de omologii din Polonia, Croaţia şi Ungaria

23 Jul 2015 1474

Secretarul general al NATO "Alianţa este alături de Danemarca împotriva terorismului"

15 Feb 2015 1865

NATO va avea două noi centre de comandă şi control, în România

05 Feb 2015 2190