Întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor personalului civil contractual din M.Ap.N.

Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, s-a întâlnit cu reprezentanţii structurilor sindicale ale personalului civil contractual din M.Ap.N., miercuri, 9 martie, la sediul instituţiei.

Ministrul apărării naţionale a prezentat principalele măsuri de ordin legislativ, regulamentele şi practicile avute în vedere la nivelul M.Ap.N. şi al Guvernului, care au ca scop îmbunătăţirea situaţiei personalului civil din armată.
Ministrul Motoc a subliniat că astfel de întâlniri sunt benefice pentru a cunoaşte mai repede şi mai bine anumite probleme, pentru a avea o reacţie şi o coordonare eficientă.

„Pentru informarea reciprocă, sprijinirea preocupărilor liderilor de sindicat şi menţinerea dialogului cu structurile centrale, este importantă utilizarea la maximum în continuare, a cadrului oferit de Comisia de dialog social din minister. Avem un obiectiv comun, anume să ajungem la situaţia în care funcţiile încadrate cu personal civil să continue să fie atractive”, a mai adăugat ministrul Motoc.
Ministrul apărării naţionale a precizat că în îndeplinirea sarcinilor de serviciu sunt restricţii şi constrângeri aplicabile şi persoanelor civile, nu doar militarilor şi că există deschidere din partea reprezentanţilor ministerului pentru a soluţiona problemele ridicate, în spirit de echitate şi în limita rigorilor legale şi bugetare.

Modificarea unor acte normative interne, problemele salariale, condiţiile de muncă, încadrarea în condiţii de muncă specifice, condiţiile de transport la şi de la muncă sunt doar câteva dintre aspectele discutate.

Secţia Presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Apărării „Bucuria Învierii Domnului va găsi în sărbătoare și marea familie a Armatei României“

04 May 2024 257

Știri Constanța Scene șocante în Vama Veche - Tineri, căutați de poliție, după ce ar fi lovit mai multe persoane (VIDEO)

02 May 2024 3034

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1648

Ziua Veteranilor, marcată la Constanța de militarii Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 572

Ministerul Apărării achiziționează servicii adiționale de reparații și andocare pentru puitorul de mine și plase „Vam. Constantin Bălescu“

29 Apr 2024 451

O unitate militară din Focșani închiriază teren în Constanța!

29 Apr 2024 363

RAJA Constanța Consumatorii din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus rămân fără apă la robinete

28 Apr 2024 2485

Descoperă cum să faci micii la grătar care să îți lase toți invitații cu gura apă!

27 Apr 2024 535

Ziua Veteranilor de Război, marcată de Centrul Militar Zonal Constanța (FOTO)

26 Apr 2024 597

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 265

Avocatul Cuculis – „Ar mai exista o singură variantă prin care judecătoarea să nu participe în cazul în 2 Mai“ (VIDEO)

25 Apr 2024 702

Termoficare Constanța anunță reluarea furnizării agentului termic pentru consumatorii afectați din cauza avariei

23 Apr 2024 588

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 560

Constanța Apa caldă, oprită! Vezi unde

23 Apr 2024 716

Locuitorii din Mihai Viteazu și Corbu, județul Constanța, fără apă la robinete miercuri

23 Apr 2024 452