MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

Întâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României
         
 
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, s-au întâlnit marți, 16 aprilie, la sediul MApN, cu președinții comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale Parlamentului României, senatoarea Nicoleta Pauliuc și deputatul Laurențiu-Dan Leoreanu. La discuții au participat și șefi ai unor structuri centrale ale ministerului.
Agenda discuțiilor a fost axată pe identificarea soluțiilor de transmitere cu maximă celeritate către Parlamentul României, pentru dezbatere și adoptare, a proiectelor legislative prioritare necesare asigurării cadrului adecvat de acțiune pentru forțele și mijloacele MApN, în actualul context de securitate.
Au fost analizate, de asemenea, stadiul și perspectivele programelor de înzestrare ale armatei, precum și soluții care pot decurge din derularea acestor programe pentru sprijinirea dezvoltării industriei naționale de apărare.
Ministrul Angel Tîlvăr a mulțumit președinților comisiilor de apărare pentru deschiderea permanentă la dialog, pentru sprijinul constant acordat priorităților legislative ale instituției, precum și pentru participarea și implicarea în inițiativele si activitățile organizate de MApN.
                                                                                                                                     Biroul de presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întâlnirea membrilor comisiilor reunite pentru apărare din Senat și din Camera Deputaților cu ministrul apărării naționale

19 Sep 2023 719

Întâlnirea conducerii MApN cu reprezentanții structurilor asociative Ce a dispus Nicolae Ionel Ciucă, în urma discuțiilor consultative

30 Dec 2019 1885