Întâlnirea membrilor comisiilor reunite pentru apărare din Senat și din Camera Deputaților cu ministrul apărării naționale

  • Membrii comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat și din Camera Deputaților au avut luni, 18 septembrie, la sediul MApN, o întâlnire cu ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, în urma invitației adresate conducerii celor două comisii.
 
Membrii comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat și din Camera Deputaților au avut luni, 18 septembrie, la sediul MApN, o întâlnire cu ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, în urma invitației adresate conducerii celor două comisii, transmite un comunicat din partea MApN.
 
Tema principală a întâlnirii, la care au fost prezenți și șefi ai unor structuri centrale ale ministerului, a fost dedicată situației generate de identificarea pe teritoriul național a unor fragmente de drone similare celor folosite de forțele ruse, în contextul  intensificării atacurilor Federației Ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în proximitatea României. 
 
După briefingul de informare privind evoluțiile din mediul de securitate în regiunea Mării Negre, au fost prezentate aspecte preliminare ale expertizelor probelor ridicate din cele trei locuri din județul Tulcea în care au fost identificate fragmente de drone și măsurile luate de MApN pentru reducerea riscurilor asociate atacurilor ruse asupra porturilor ucrainene pentru zonele de pe teritoriul României aflate în imediata apropiere.
 
Reprezentanții partidelor parlamentare în comisiile de apărare au adresat întrebări ministrului Angel Tîlvăr cu privire la subiectul principal aflat în discuție, precum și pe alte teme de interes din sfera securității și apărării, aflate în competența Ministerului Apărării Naționale.
 
Ministrul Angel Tîlvăr a mulțumit membrilor comisiilor reunite de apărare pentru deschiderea permanentă la dialog, sprijinul constant acordat priorităților legislative ale instituției, precum și pentru participarea și implicarea în inițiativele și activitățile organizate de MApN.
 
„Întâlnirile periodice pe care le avem - și cred că, statistic, suntem una dintre instituțiile care se întâlnește cel mai des cu comisiile tutelare din Parlament, precum  și consultările curente pe care le avem în alte diferite formate contribuie în mod direct la consolidarea politicii de apărare a României. Prin discuțiile pe care le purtăm în plenul comisiilor, prin schimbul permanent de opinii, prin informațiile pe care le punem permanent, cu toată deschiderea, la dispoziția Parlamentului, prin sprijinul pe care dumneavoastră, senatorii și deputații din comisiile de apărare, îl asigurați promovării agendei noastre legislative, demonstrăm că securitatea României reprezintă un obiectiv fără culoare politică, iar interesele noastre de a asigura românilor un climat de siguranță și normalitate, mai ales în acest mediu de securitate,  sunt în convergență”, a declarat Angel Tîlvăr.
 
Senatorii și deputații prezenți au mulțumit pentru invitație și au apreciat deschiderea la dialog manifestată și cu această ocazie de reprezentanții MApN. A fost subliniată, de asemenea, importanța faptului că la întrebările adresate, parlamentarii din cele două comisii au primit răspunsuri detaliate.
 
Membrii comisiilor reunite pentru apărare au transmis un mesaj de susținere pentru activitatea MApN, în special în domeniul creșterii atractivității carierei militare, atât pentru cei care își doresc să se înroleze în cadrul efectivelor Armatei României, cât și pentru personalul aflat deja în activitate.

 
De asemenea, a fost exprimată preocuparea de a găsi, în contextul derulării importantelor programe de înzestrare, soluții comune pentru sprijinirea dezvoltării industriei naționale de apărare, a încheiat sursa citată.

 
Citește și:
Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul SUA la București

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Videoconferință a conducerii MApN cu militarii aflați în misiuni externe

30 Nov 2023 423

MApN Conferința de Securitate de la Berlin, cu participarea secretarului de stat Simona Cojocaru

30 Nov 2023 419

MApN Avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Turce, în România

30 Nov 2023 436

MApN Primele trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat azi

29 Nov 2023 523

MApNVizită a ministrului apărării naționale în Marea Britanie

27 Nov 2023 372

MApN Repetiții pentru Parada Militară Naţională, la Bucureşti

23 Nov 2023 599

Justiție Constanța Ofițer MApN în rezervă, condamnat definitiv pentru viol!

22 Nov 2023 865

MApNÎntâlnire la nivel de miniștri în cadrul procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), la Ankara

22 Nov 2023 307

MApN Întâlnire la nivel de miniștri în cadrul procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), la Ankara

22 Nov 2023 397

MapN Perspective de dezvoltare a cooperării în plan bilateral, discutate în cadrul întrevederii ministrului Tilvăr cu președintele Senatului Republicii Cehe

21 Nov 2023 515

MApNVizita conducerii MApN în teatrul de operații Bosnia și Herțegovina

21 Nov 2023 265

Conducerea MApN, în vizită oficială în teatrul de operații Bosnia și Herțegovina

21 Nov 2023 432

Cinste și onoare memoriei lor! Se împlinesc 9 ani de la un tragic accident aviatic soldat cu moartea a nouă militari

21 Nov 2023 676

Ministrul Apărării în vizită la militarii români dislocați în Kosovo

20 Nov 2023 545

Autospecială de pompieri a MApN, răsturnată în județul Prahova! Șoferul, rănit în accident (GALERIE FOTO)

20 Nov 2023 605