Opt proiecte depuse în cadrul apelului POS DRU vor avea ca beneficiari peste 6.400 de absolvenți ai anului 2014

Ministerul Fondurilor Europene anunţă că au fost depuse opt proiecte strategice de către Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism în cadrul apelului de proiecte POS DRU – „Locuri de muncă subvenţionate”.
 
„Prin lansarea acestui apel de proiecte, construit pe o schemă din minimis, Ministerul Fondurilor Europene susţine angajarea tinerilor absolvenţi şi dinamizarea activității în mediul privat. Autoritatea de Management POS DRU va evalua cât mai repede proiectele depuse în cadrul apelului pentru ca banii europeni alocaţi pentru acest apel, aproximativ 40 milioane de euro, să poată ajunge în mod rapid și eficient la IMM-urile care angajează tineri absolvenţi promoţia 2014. Subvenţiile acordate firmelor vor acoperi plata unui salariu net de 900 de lei pentru absolvenţii de studii medii, respectiv de 1.300 de lei pentru absolvenţii de studii superioare, pe o perioadă de minimum 6 luni şi de maximum 12 luni”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
 
„Cele 8 proiecte depuse de către Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism, vor avea ca beneficiari peste 6.400 de absolvenți ai anului 2014, dintre care 4.000 cu studii superioare şi 2.400 cu studii medii. Suntem pregătiți ca, începând cu luna iulie, să demarăm cele 8 proiecte strategice şi să arătăm încă o dată că se poate face o cheltuire eficace a fondurilor europene sprijinind angajații și firmele”, a declarat ministrul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, Florin Nicolae Jianu.
 
Numărul maxim orientativ de posturi care vor face obiectul subvenţionării, în funcţie de categoria în care se încadrează beneficiarul schemei de minimis, este următorul:
  • Pentru microîntreprinderi – 3 locuri de muncă;
  • Pentru întreprinderi mici – 7 locuri de muncă;
  • Pentru întreprinderi mijlocii – 15 locuri de muncă.
 
Subvențiile aferente salariilor tinerilor absolvenți vor fi acordate lunar. În același timp, companiile care vor angaja absolvenți vor fi obligate să realizeze un plan educațional pentru fiecare persoană nou angajată pentru a proba demersul procesului educațional aferent învățării la locul de muncă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Oltina, județul Constanța, bate palma cu firma Red Socket SRL

09 May 2024 315

Ședință de Guvern astăzi. Unul din proiecte se referă la ISU Delta Tulcea (DOCUMENTE)

09 May 2024 318

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la președinția CJ Constanța - „Cred că va fi o prezență foarte mare la vot pentru că oamenii vor o schimbare“ (VIDEO)

08 May 2024 741

ZIUA LIVE Florin Mitroi (PNL) „Vreau să resuscităm acest județ. Cred cu tărie că pot schimba oamenii!"

07 May 2024 833

Primăria Murfatlar, din județul Constanța, a bătut palma cu Riva Systems SRL, din Iași! Este vizat iluminatul public

03 May 2024 1103

Guvernul Românieiactele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 30 aprilie 2024

01 May 2024 350

Mihai Lupu- „Peste cinci milioane de lei vor merge la mai multe asociaţii şi cluburi sportive din judeţul Constanţa“

30 Apr 2024 434

Guvernul RomânieiPremierul Marcel Ciolacu -Vom menține ritmul alert al investițiilor

29 Apr 2024 266

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 904

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 704

Ședință CLM Aleșii locali, chemați să adopte un PUZ care va permite construcția de blocuri de până la 10 etaje în Tomis Nord, investiție cu care riveranii nu sunt de acord (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 2833

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 823

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 579

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 501

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 388