Muzeul CotroceniColocviul Național de Istorie, ediția a XXV-a, la Muzeul Național Cotroceni 10-11 mai 2023

Colocviul Național de Istorie, ediția a XXV-a,
la Muzeul Național Cotroceni
10-11 mai 2023
 
 
            Muzeul Național Cotroceni organizează, în perioada 10-11 mai 2023, cea de-a XXV-a ediție a Colocviului Național de Istorie, manifestare culturală anuală de tradiție. Subiectele abordate în cadrul evenimentului vor atrage atenția atât asupra istoriei și patrimoniului Ansamblului Cotroceni, cât și asupra unor personalități și evenimente deosebite din istoria României, care i-au marcat evoluția de-a lungul timpului.
 
            În ediția din acest an a Colocviului Național de Istorie, organizat și cu participare internațională, conferințele vor fi susținute de 40 de specialiști din muzee, instituții de învățământ superior și institute de cercetare.
            Secțiunea Istorie va avea în prim-plan personalități și evenimente semnificative din istoria României (secolele XVI-XX), surprinzând rolul pe care aceste personalități marcante l-au avut în desfășurarea unor evenimente sau în inițierea unor transformări politice, sociale, economice și culturale, contextele constituirii și modernizării statelor europene.
O secțiune specială este consacrată constituțiilor și regimurilor politice din statele europene în secolele XIX-XX, pornind de la aniversarea, în martie 2023, a 100 de ani de la adoptarea Constituției României Mari. În acest context este organizată și o micro-expoziție documentară, Centenarul Constituției României Mari (1923 – 2023) – un act cu o valoare simbolică deosebită ce a reprezentat o expresie a voinței politice a tuturor românilor. Noua Constituție, adoptată în 1923, oferea un cadru legal aplicării unor reforme democratice, ca cea agrară sau cea electorală, prevedea egalitatea în drepturi fără deosebire de clasă socială, origine etnică, limbă sau religie.
            Secțiunea dedicată patrimoniului cultural național, mobil și imobil va evidenția cercetările din domeniu și va marca cei 130 de ani de la începutul lucrărilor de extindere și reamenajare a palatului Cotroceni, realizate de arhitectul Paul Gottereau.
 
            Cercetarea științifică este un obiectiv important al activității Muzeului Național Cotroceni, iar valorificarea acesteia reprezintă o oportunitate pentru muzeu de a-și afirma rolul său educativ.
 
Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Rador, Agerpres, HISTORY Channel, HYP TV, Trinitas, Modernism, presadeazi.ro, Ordinea Zilei, PropagArta, București Business.
 
Serviciul Relații Publice

Muzeul Național Cotroceni
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Când va avea loc Colocviul naţional dedicat Centenarului Încoronării, la Muzeul Cotroceni

16 May 2022 1206

Colocviul Național de Istorie, ediția a XXIII-a 18 mai 2021

18 May 2021 1661

UPDATE. Constanța. Colocviul „Noi forme de a spune vechile povești, pentru public diferit”, dedicat celor interesați de tradiții, legende, identitate culturală și istorică (galerie foto+video)

06 Oct 2018 2596

Spectacol româno-italian, în weekend, la Constanța

04 Oct 2018 2253

Participanți la colocviul din 1986

30 Sep 2018 1861

Adrian Rădulescu, la colocviul internaţional „Arheologia Mării Negre“, 1994

25 Sep 2018 664

Adrian Rădulescu la Colocviul Internațional de Arheologie - 1994

24 Sep 2018 751

Adrian Rădulescu la colocviul „Ovidiu“, 1986

24 Sep 2018 733