Propunere arestare preventiva pentru omor - Cozar Constantin

MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR.3722
Secţia de urmărire penală
Nr.2064 /P/2009       
09.10. 2009


C Ă T R E :
TRIBUNALUL CONSTANŢA

În conformitate cu disp.art. 1491 din C.pr.pen., propunem luarea măsurii arestării preventive a inculpatului:
COZAR CONSTANTIN - pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 09 octombrie 2009 până la data de 06 noiembrie 2009.
Inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, prev. de art. 174 C.pen. şi violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., reţinându-se  în sarcina acestuia că, în data de 08 octombrie 2009, în jurul orelor 1600 – 1630, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate IVAN MARIN,  înarmat cu un cuţit, unde, în cursul unui conflict cu concubina sa, victima GHINCEA IOANA, care refuza să se împace cu acesta şi să se întoarcă la locuinţa comună, victima şi învinuitul fiind concubini de aproximativ 5 ani, a înjunghiat-o pe aceasta, cauzându-i o plagă în zona axilară anterioară stânga, leziune care a dus la decesul victimei.
Constatând că împotriva învinuitului sunt probe şi indicii temeinice de vinovăţie şi că acesta se află în situaţia prev. de art.148 lit. f din C.pr.pen., în sensul că a comis o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, concretizat prin aceea că cercetarea în stare de libertate a unei persoane învinuite pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave, cum este cea din cauză, ar crea în rândul comunităţii rurale un sentiment de insecuritate şi neîncredere în autorităţile judiciare care concură la înfăptuirea justiţiei, datorită faptului că aceste autorităţi nu reacţionează prompt pentru sancţionarea drastică a unor asemenea fapte, iar pe de altă parte, ar putea încuraja alte persoane predispuse la săvârşirea unei astfel de infracţiuni, fără teama de reacţie imediată a justiţiei şi, de asemenea, ar crea condiţiile favorizante pentru acţiuni vindicative din partea apropiaţilor victimei şi ale persoanelor din colectivitatea în care a avut loc evenimentul, s-a  dispus faţă de învinuitul Cozar Constantin măsura reţinerii pe timp de 24 de ore, începând cu data de 09 octombrie, ora 0045, din care se va deduce perioada scursă de la data de 08 octombrie 2009, ora 1730 de când a fost condus la sediul Poliţiei Comunale Cobadin şi a stat la dispoziţia organelor de urmărire penală.
Prin rezoluţia nr.2064/P/2009, din data de 08.10.2009,ora 2030, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa  s-a dispus începerea urmăririi penale faşă de făptuitorul Cozar Constantin, constând în aceea că la data de 08 octombrie 2009, în jurul orelor 1600, în curtea persoanei vătămate IVAN MARIN din comuna Cobadin, str.Zambilei nr.8, judeţul Constanţa, pe fondul consumului de băuturi alcoolice,  în urma unui conflict spontan, aceasta a fost ucisă de către concubinul său COZAR CONSTANTIN, prin înjunghiere în zona axilară anterioară stângă cu un cuţit de bucătărie, suferind leziuni care au dus la moarte, autorul faptei pătrunzând fără drept şi înarmat cu cuţitul în curtea respectivă. Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa din data de 09.10.2009, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de  învinuitul Cozar Constantin pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 174 C.pen. şi violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, a fost ridicat corpul delict, respectiv cuţitul de bucătărie , care se regăseşte consemnat în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, indicativul plicul nr.1.
În cursul investigaţiilor s-a stabilit că inculpatul Cozar Constantin, fiind înarmat cu un cuţit, s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate IVAN MARIN şi ajungând în faţa porţii acesta a pătruns în curte, moment în care persoana vătămată care se afla şi ea în curte i-a spus să plece , să nu o mai deranjeze. Inculpatul s-a apropiat ameninţător de persoana vătămată, moment în care a ieşit din imobil victima solicitându-i inculpatului să nu-l lovească pe IVAN MARIN. Acesta, inculpatul a scos de la pantaloni un cuţit de bucătărie, cu care a înjunghiat-o pe victimă. În acest moment a încercat să intervină persoana vătămată, iar inculpatul realizând gravitatea faptei a plecat, luând cuţitul cu el.
Această situaţie de fapt este relevată de martorul IVAN MARIN.
Inculpatul a declarat că după comiterea faptei a plecat la domiciliul său, unde a spălat cuţitul de sânge, după care a mers la vecina sa IDRIS MEDINE, spunându-i ce a făcut, printre altele zicându-i că vrea să se omoare. Această împrejurare este relevată şi de martora IDRIS MEDINE care a declarat, printre altele, că a reuşit să-i ia cuţitul din mână inculpatului, cuţitul fiind ridicat, ulterior, de la domiciliul acesteia de către organele de poliţie.


Având în vedere probele administrate în cauză, astfel cum au fost susmenţionate,  din care rezultă existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, precum şi împrejurarea că acesta  se află în situaţia prevăzută de art.148 lit.f din C.pr.pen., deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă este pedeapsa mai mare de 4 ani şi  există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, concretizat prin aceea că cercetarea în stare de libertate a unei persoane învinuite pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave, cum este cea din cauză, ar crea în rândul comunităţii rurale un sentiment de insecuritate şi neîncredere în autorităţile judiciare care concură la înfăptuirea justiţiei, datorită faptului că aceste autorităţi nu reacţionează prompt pentru sancţionarea drastică a unor asemenea fapte, iar pe de altă parte, ar putea încuraja alte persoane predispuse la săvârşirea unei astfel de infracţiuni, fără teama de reacţie imediată a justiţiei şi, de asemenea, ar crea condiţiile favorizante pentru acţiuni vindicative din partea apropiaţilor victimei şi ale persoanelor din colectivitatea în care a avut loc evenimentul.
Asistenţa juridică din oficiu a fost asigurată inculpatului Cozar Constantin, de d-na avocat Prodan(Spiridon) Alina
Anexăm dosarul cauzei compus dintr-un volum, de câte ….. file.


PRIM PROCUROR,
ALINA FLOREA

Red.P.P.A
Dact.: A.L.
Ex.3


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 1463

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 1003

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 496

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 593

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 470

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 451

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 467

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 536

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 606

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 630

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 630

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 485

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 418

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 610

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 773