Trimitere în judecată - inspector construcţii Piteşti

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului DUMITRU AMELIAN, inspector în cadrul Compartimentului Control și Inspecție pentru Calitatea Lucrărilor de Construcții Argeș, instituție aflată în subordinea Inspectoratului de Stat în Construcții, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
          În perioada iulie-august 2013, inculpatul Dumitru Amelian, în calitate de inspector în cadrul Compartimentului Control și Inspecție pentru Calitatea Lucrărilor de Construcții Argeș, a pretins, în mod injust, de la reprezentantul unei societăți comerciale cu obiect de activitate construcțiile civile (denunțător în cauză), suma totală de 1.500 lei şi efectuarea unor lucrări de construcţii în valoare de 200 lei. Sumele de bani şi serviciile au fost pretinse cu titlu de mită pentru a aplica firmei denunțătorului o amendă contravențională în cuantum mai mic având în vedere că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a constatat că denunțătorul efectuase o lucrare fără a avea autorizație de construcție.
În data de 30 iulie 2013, Dumitru Amelian a primit suma de 500 lei, la data de 1 august a primit folosul material necuvenit, iar la data de 2 august 2013, a primit de la denunțător diferența de 1.000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
La data de 3 august 2013, la cererea procurorilor, Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă pe un termen de 29 de zile a inculpatului Dumitru Amelian.
 
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din cadrul DGA și din cadrul SIPI Argeș.
 
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 753

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 570

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 951

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 486

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1623

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2075

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9304

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 562

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6665

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 530

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 529

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3781

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 620

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1057

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2687