2024-05-02 Noile reguli de verificare tehnică se aplică şi motocicletelor

Noile reguli de verificare tehnică se aplică şi motocicletelor

Parlamentul a cerut marţi o actualizare a regulilor privind verificările autovehiculelor, care să îmbunătăţească siguranţa drumurilor şi să extindă verificările regulate şi la motociclete şi la unele remorci şi caravane. Regulile actualizate vor face controalele rutiere la vehiculele comerciale mai eficiente şi conforme cu riscurile, simplificând prevederile referitoare la documentele autovehiculelor.

"Cerinţele tehnice privind testările pe care le introducem prin această lege au standarde foarte înalte", a spus Werner Kuhn (PEE, DE), raportorul pentru propunerea privind inspecţiile periodice la autovehicule şi remorci.

Deputaţii au votat pentru verificări obligatorii la motociclete în toate statele membre, începând cu 2016 şi la mopede începând cu 2018, dacă nu există un studiu din partea Comisiei care să arate că verificarea mopedelor ar fi ineficientă.

Deputaţii au mai votat şi pentru extinderea verificărilor la remorcile mai grele de două tone şi la rulotele mai grele de 750 kg, susţinând standardele existente pentru remorcile de peste 3,5 tone.

Parlamentul doreşte să păstreze cerinţele minime actuale privind verificările tehnice iniţiale la patru ani pentru maşini, urmate de teste la fiecare doi ani după aceea.

Controale rutiere pentru vehiculele comerciale

Pentru a creşte eficienţa inspecţiilor rutiere la vehiculele comerciale, trebuie creat un sistem de evaluare bazat pe riscuri, spun deputaţii. Operatorii vor fi clasificaţi conform performanţelor vehiculelor lor în timpul inspecţiilor, iar vehiculele cu risc mare ar putea fi vizate de autorităţile statelor membre în controalele rutiere, adaugă deputaţii. "Controalele rutiere variază mult între diferite state membre, de aceea avem nevoie de reguli UE armonizate", a spus Olga Sehnalová (S&D, CZ), raportorul pentru propunerea privind controalele rutiere la vehiculele comerciale. Deputaţii au inclus şi vehiculele comerciale uşoare în categoria celor care devin subiect al controalelor rutiere.

Documentele autovehiculelor

Documentele autovehiculelor trebuie păstrate în registre naţionale electronice, conform textului din Parlament, facilitând schimbul de informaţii între statele membre şi ajutând astfel la combaterea tranzacţiilor cu maşini furate. "Acest schimb eficient de informaţii prin bazele electronice de date va asigura că maşinile care circulă pe drumurile europene respectă cerinţele de siguranţă", a adăugat Vilja Savisaar-Toomast (ALDE, ET), raportorul pentru dosarul privind documentele autovehiculelor.

Parlamentul este de acord cu Comisia că cele două directive privind verificările tehnice ale autovehiculelor trebuie transformate în regulamente, care să se aplice direct în statele membre. Statele membre pot aplica standarde mai înalte.


Ce urmează

Parlamentul a adoptat marţi amendamente la propunerea Comisiei, dorind ca acestea să fie baza de negociere cu Consiliul în scopul de a adopta în primă lectură legislaţia revizuită.

Legături externe:
Textele adoptate vor fi disponibile aici (2.07.2013)
Înregistrarea dezbaterii (1.07.2013)
Proiect de raport - inspecţia tehnică periodică a autovehiculelor şi remorcilor
Proiect de raport - controlul tehnic în trafic al vehiculelor comerciale care circulă în Uniune
Proiect de raport - documentele de înmatriculare pentru vehicule
Comunicat de presă după votul în comisia parlamentară (30.05.2013)
Despre raportor - Werner Kuhn(PPE, DE)
Despre raportor - Olga Sehnalová (S&D, CZ)
Despre raportor - Vilja Savisaar-Toomast (ALDE, ET)
Etapele procedurii legislative - inspecţia tehnică periodică a autovehiculelor şi remorcilor
Etapele procedurii legislative - inspecţia rutieră a vehiculelor utilitare
Etapele procedurii legislative - documentele de înmatriculare pentru vehicule

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 835

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 429

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1499

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1988

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9034

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 542

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6578

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 517

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 527

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3774

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 617

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1045

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2678

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3677

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 447