Flaminia – bomba plutitoare care ne infestează mâncarea

În apele teritoriale ale României se află de ceva vreme nava Flaminia, denumită şi „bomba toxică plutitoare”, navă care nu a fost primită în porturile din mai multe ţări, printre care Franţa, Olanda, Germania sau Anglia, din cauza pericolului pe care l-ar putea reprezenta atât pentru mediu, cât şi pentru populaţie. În ciuda acestui fapt, autorităţile române şi-au permis luxul de a sta pe gânduri, de a analiza, de a se gândi şi de a permite navei Flaminia să acosteze în Portul Constanţa, în apropierea orașului și a litoralului, acestă fiind o ramură economică importantă pentru județul Constanța.

Am solicitat instituţiilor abilitate să prezinte populaţiei care sunt pericolele în cazul în care nava MSC Flaminia va acosta în Portul Mangalia. Trebuie să ştim ce presupune decontaminarea acestei nave, cât de periculoasă este această procedură, de ce România nu s-a ferit de MSC Flaminia asemenea Franţei, Olandei, Germaniei sau Angliei, cum va fi afectată apa Mării Negre sau cum va influenţa întreaga operaţiune litoralul românesc. Constanţa şi România nu ar trebui să fie ghena de gunoi a Europei.

Să nu uităm că s-a mai încercat asta cu depozitul de deşeuri de la Năvodari. Nu trebuie să permitem aşa ceva! Le-am solicitat instituţiilor abilitate să prezinte avizele care au stat la baza acceptării navei MSC Flaminia de a intra pe teritoriul României, după ce aceasta a fost refuzată în mai multe țării importante ale Uniunii Europene.
Din informaţiile pe care le deţinem, cantitatea de deşeuri descărcată de pe nava MSC Flaminia este mult mai mare decât cea estimată iniţial, informație confirmată și de autoritățiile competente. Deşeurile în plus găsite pe nava Flaminia, acostată în Dana 38 a Portului Constanţa, nu fac obiectul contractului încheiat între Daewoo Mangalia Heavy Industries şi asociația formată din firmele Uni-Recycling, Setcar și Glar Construct privind decontaminarea navei. Aşadar, încărcătura navei Flaminia este mai periculoasă decât se credea iniţial, fapt care a fost confirmat. Ţin să subliniez faptul că Direcţia Regională Vamală a sesizat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa prezenţa unei cantităţi mai mari de deşeuri, și că există documente oficiale în acest sens.

Mai mult decât atât, surse din Port spun că o navă germană este pregătită să acosteze în paralel cu MSC Flaminia pentru a face transferul cantităţii suplimentare de deşeuri şi, astfel, ele să nu figureze în niciun document, mai ales în cele privind decontaminarea.
Însă, aceasta nu este unica problemă pe care doresc să v-o aduc la cunoştinţă. MSC Flaminia este acostată în apropierea terminalului de cereale, fapt care poate fi constatat cu uşurinţă. Astfel, există un pericol foarte mare ca cerealele depozitate să fie contaminate din cauza încărcăturii periculoase de la Flaminia. În acest fel, nu numai locuitorii Constanţei ar avea de suferit de pe urma acestei nave, dar şi cei ai întregii ţări. Nu consider că sănătatea oamenilor trebuie pusă în balanţă cu un contract bănos pentru decontaminare ori pentru reparaţii.
 
 
PDL Constanta
7 Septembrie 2013

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în Constanța. Pieton lovit de mașină pe bulevardul Tomis

27 Feb 2024 855

UPDATE Planul Roșu de Intervenție activat după un accident rutier în județul Constanța. Mai multe persoane, implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 5519

Cum să fii în siguranță când faci cumpărături online. Ghidul ANPC

18 Feb 2024 570

UPDATE Planul Roșu activat în județul Constanța după un accident în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Feb 2024 3747

Heka Hospital Constanța Descoperă starea inimii tale cu Testul EKG de efort!

13 Feb 2024 685

Horoscop pentru luni, 12 februarie 2024. Pentru Leu, accentul zilei este reprezentat de segmentul financiar

12 Feb 2024 754

Accident rutier pe strada Liliacului din Constanța! O mașină a intrat în gardul unei locuințe

10 Feb 2024 759

IMAGINILE TRAGEDIEI! Accident mortal între Mihail Kogălniceanu și Constanța! (FOTO+VIDEO)

06 Feb 2024 3971

UPDATE Accident rutier pe DN 3C, între localitățile Ovidiu și Constanța. Traficul, oprit în zonă (GALERIE FOTO)

05 Feb 2024 1989

Motociclist implicat într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Feb 2024 1423

Constanța Accident rutier mortal pe bulevardul Aurel Vlaicu, zona Hornbach! Un tânăr a murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Feb 2024 10286

UPDATE Accident rutier pe DN22 Constanța-Tulcea, la intersecția cu drumul către localitatea Sibioara

01 Feb 2024 1084

Coroane de flori, tristețe și lumânări Conflict violent, în județul Ialomița. Un bărbat a fost înjunghiat în centrul orașului Slobozia! Ce spune prim procuror Parchetul de pe Lângă Tribunalul Ialomița (FOTO+VIDEO)

25 Jan 2024 1999

Conflict violent, în județul Ialomița. Un bărbat a fost înjunghiat în centrul orașului Slobozia!

25 Jan 2024 698

LIVE VIDEO Ambulanță SMURD proiectată în curtea bisericii din zona Spitalului Județean Constanța după un accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Jan 2024 6350