Deputatul Mihai Lupu „Respectul pentru cetăţean şi pentru drepturile sale trebuie să primeze într-o Lege Fundamentală”

Vicepreședintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Mihai Lupu a depus, la începutul acestei săptămâni, la Camera Deputaților, declaraţia politică cu tema „Reforma constituțională – cel mai important obiectiv al USL pentru anul 2013”.
Deputatul Mihai Lupu consideră că „România are, în acest moment, nevoie de o Constituţie cât mai clară, în care atribuţiile instituţiilor fundamentale ale statului să fie foarte bine delimitate, de o Constituţie modernă şi democratică, care să elimine orice posibilitate de ambiguitate sau de forţare a limitelor sale şi care să nu mai ducă, sub nicio formă, spre încălcări flagrante ale drepturilor cetăţenilor, aşa cum s-a întâmplat de foarte multe ori, de exemplu, în cazul pensionarilor”.
Potrivit declarațiilor vicepreședintelui PNL Constanța, „modificările Constituției, avute în vedere de USL, pornesc de la angajamentul nostru ferm faţă de electorat, de a corecta toate greşelile acestor ultimi opt ani - când Constituţia a fost interpretată şi reintepretată, în multiple variante, de către actualul locatar de la Cotroceni -, dar şi de a garanta românilor, nu numai o Românie democratică, ci şi o democrație solidă și eficientă, în care instituțiile statului să fie realmente în slujba cetăţenilor şi ale drepturilor acestora”!
Parlamentarul liberal constănțean enumeră, în declarația sa politică, și cele trei principii pe care USL le va avea în vedere la modificarea Constituției: „Primul principiu este acela că Legea Fundamentală trebuie să îndeplinească o funcție integratoare, să unească societatea, să adune cetățenii în jurul său, să fie liantul care-i unește, nu care-i divizează. Al doilea principiu este acela că pentru noi Constituția înseamnă nu doar stabilirea unor norme, a unor mecanisme instituționale, ci și consacrarea unui sistem de valori, în timp ce al treilea principiu este debarasarea de populism”.
Nu în ultimul rând, deputatul Mihai Lupu susține că „respectul pentru cetăţean şi pentru drepturile sale trebuie să primeze într-o Lege Fundamentală, iar conflictul permanent între instituţii, între instituţii şi cetăţeni sau cel dintre diferite clase sociale, trebuie să înceteze şi să primeze dialogul, soluţiile, înţelegerea”!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 06 mai 2024. Apar schimbări în domeniul profesional pentru una din zodii

06 May 2024 374

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 974

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 697

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 995

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 524

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1706

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2144

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9547

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 571

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6754

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 536

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 546

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3793

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 626

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1063