Comunicat de presă Urmărire penală pentru fostul primar al Sectorului 3 şi alţi doi responsabili din primărie

Curtea de Apel Bucureşti a trimis dosarul lui Liviu Negoiţă, fostul primar al Sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu, fost şi actual arhitect-şef al Sectorului 3, şi Marius Mihăiţă, fost şi actual secretar al Primăriei Sectorului 3, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea începerii urmăririi penale.
 
Împotriva celor trei a fost formulată o plângere penală de către Asociaţia Salvaţi Bucureştiul după ce aceştia au semnat în 23.05.2008 o autorizaţie de construire pentru un imobil parter + 7 etaje, situat în Calea Dudeşti nr. 94, într-o zonă în care regimul de înălţime maximă era parter + 4 etaje.
 
În data de 03.11.2009 Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de construire, reţinând că aceasta depăşeşte regimul de înălţime al zonei. Totuşi, în total dispreţ faţă de decizia instanţei de judecată, la două zile după ce Tribunalul anulase autorizaţia pentru construcţia din Calea Dudeşti, în data de 05.11.2009, cei trei au emis o nouă autorizaţie de construire pentru un imobil de parter + 9 etaje în aceeaşi locaţie.
 
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a emis ordonanţa de clasare (neînceperea urmăririi penale), dar prin hotărârea pronunţată în dosarul 3363/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat ordonanţa Parchetului şi a trimis dosarul către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea începerii urmăririi penale împotriva celor trei. Hotărârea este definitivă.
                                                                                                                 
Amintim că, prin Sentinţa civilă pronunţată în dosarul 40971/301/2012, Judecătoria Sectorului 3 a dispus demolarea construcţiei din Calea Dudeşti nr. 94. Hotărârea nu este definitivă.
 
 “Aceeaşi corupţie pe care o vedem în achiziţiile publice este şi în direcţiile pentru construcţii din primării. Contra şpagă s-au dat etaje în plus, s-a construit pe spaţiul verde, iar consecinţa este aglomerarea oraşului, sufocarea traficului şi poluarea aerului pe care îl respirăm. Este necesară o curăţenie generală în administraţia publică din Bucureşti, iar hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este un pas în această direcţie”, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Grupului de iniţiativă al Uniunii Salvaţi Bucureştiul.
 
Campania de strângere de semnături lansată în cadrul Planului de curăţenie generală în primăriile din capitală de Uniunea Salvaţi Bucureştiul, prin corturile instalate în mai multe zone ale Bucureştiului urmăreşte să pună presiune pe autorităţile locale pentru ca acestea să respecte legea şi să pună capăt practicilor de corupţie din primării.
Departamentul de comunicare al USB
Bucureşti, 8 octombrie 2015
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

04 May 2024 475

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 571

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 662

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

02 May 2024 801

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 612

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 449

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 994

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 816

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 485

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 799

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 764

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 611

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 617

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 617

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 492